
Procurorul general al Curții Penale Internaționale (CPI) a deschis o anchetă preliminară asupra crimelor comise înainte și în perioada destituirii președintelui Viktor Ianukovici, a anunțat vineri instanța internațională cu sediul la Haga.
'Procurorul CPI, Fatou Bensouda, a decis deschiderea unei anchete preliminare asupra situației din Ucraina pentru a stabili dacă (…) criteriile necesare deschiderii unei anchete (pe termen lung) sunt reunite', a precizat CPI într-un comunicat preluat de AFP.
Procurorul Fatou Bensouda 'va examina probleme de jurisdicție, de admisibilitate și de interes al justiției' pentru a decide dacă o anchetă completă este justificată, a menționat Curtea de la Haga în comunicatul său.
'Dacă se va constata că există o bază suficientă care să justifice o anchetă, atunci procurorul va adresa o solicitare în acest sens judecătorilor CPI', a explicat purtătorul de cuvânt al Curții, Fadi El Abdallah, potrivit aceleiași agenții.
AFP notează că Ucraina nu a ratificat Statutul de la Roma, actul fondator al CPI, dar a declarat că va accepta jurisdicția Curții de la Haga pentru anchetarea evenimentelor ce au avut loc în perioada 21 noiembrie 2013 — 22 februarie 2014 și chiar a cerut o astfel de anchetă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















