Presedintele Venezuelei a supravietuit referendumului -de revocare- convocat din initiativa fortelor de opozitie. Dupa mai multe ore de asteptare, in care pretul titeiului s-a apropiat vertiginos de 47 de dolari barilul, Hugo Chavez si-a proclamat victoria, cu 58,25 la suta din voturile exprimate. Raspandita cu viteza fulgerului, vestea a calmat, oarecum, nervozitatea pietelor financiare, unde valoarea -aurului negru- a inceput usor sa piarda din -greutate-. Asteptand sa vada care va fi evolutia ulterioara a situatiei din Venezuela, al cincilea exportator mondial de petrol, care asigura circa 15 la suta din consumul total de titei al Statelor Unite.
Incertitudinea persista
Pentru ca, in pofida sigurantei afisate de Chavez, a declaratiilor lui triumfaliste, lucrurile pot lua in orice moment o turnura surpriza: opozitia refuza categoric sa accepte rezultatul votului, un scor provizoriu, calculat pe baza citirii a 94 la suta din buletinele exprimate. Nici Consiliul electoral national nu a afisat mai multa bunavointa fata de Chavez, salutand calduros atitudinea opozitiei. -Respingem ferm si categoric acest rezultat. Vom gasi elementele necesare pentru a demonstra Venezuelei si lumii intregi frauda uriasa comisa impotriva vointei poporului-, a afirmat liderul opozitiei, Henry Ramos Allup. Adresandu-se ziaristilor, el a precizat ca miscarea pe care o conduce si care este formata din cateva partide politice, sindicate si patronate unite impotriva lui Chavez a invitat organizatiile internationale sa ancheteze neregulile scrutinului si sa inspecteze in special aparatura electronica utilizata in timpul votului.
-Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu-
De partea cealalta a baricadei, Chavez, imbracat tot in rosu, a aparut in zorii zilei de ieri la balconul palatului prezidential Miraflores, din Caracas, unde a fost intampinat de sute de simpatizanti care au intonat imnul national. -Poporul venezuelean si-a spus punctul de vedere, iar vocea poporului este vocea lui Dumnezeu-, a clamat seful statului, indemnand, totodata, multimea sa aplaude opozitia infranta. In inconfundabilul lui stil deconectat si energic, Chavez a promis intensificarea reformelor sociale. Un apropiat al liderului cubanez, Fidel Castro, liderul venezuelean l-a acuzat pe seful administratiei de la Casa Alba, George W. Bush, ca a sprijinit fortele de opozitie. Pe acest fundal, el a calificat rezultatul consultarii populare de duminica drept -un cadou pentru Bush-. -Sa speram ca de acum inainte, Washingtonul va respecta poporul Venezuelei si guvernul lui-, a adaugat Chavez de la inaltul balconului prezidential.
Ce s-ar fi intamplat in cazul infrangerii lui Chavez? Dincolo de tulburarile de ordin intern, de un mult mai mare impact ar fi fost consecintele pe piata mondiala a petrolului, cu urmari imprevizibile pentru cresterea economiei globale. -Daca Chavez ar fi pierdut, ar fi avut loc alte alegeri prezidentiale, pe care cu siguranta le-ar fi castigat, dar pe perioada intermediara, instabilitatea s-ar fi accentuat puternic, cu repercusiuni imprevizibile-, explica Jon Rigby, analist la Commerzbank. In pofida unui pronuntat antiamericanism, Chavez a promis ca guvernul sau -va garanta stabilitatea pietei mondiale a petrolului-, in special exporturilor sale catre Statele Unite, primul lui client. Cu toate acestea, avertizau expertii firmei de consultanta Sucden, -operatorii se tem ca votul ar putea declansa, la chemarea opozitiei, un nou val de tensiuni sociale, cum a fost greva de doua luni din sectorul petrolier al tarii si care, in 2002, a condus la intreruperea productiei-. Unicul stat latino-american membru al Organizatiei tarilor exportatoare de petrol (OPEC), Venezuela realizeaza pana la 2,6 milioane de barili de petrol pe zi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















