Home În Lume Scandal la Gazprom

Scandal la Gazprom

DISTRIBUIŢI

Nu, scandalul izbucnit la Moscova nu are nici o legatura cu esecul Gazpromului de a pune mana pe compania romaneasca de distributie a gazelor naturale, Distrigaz Sud, care a revenit francezilor de la Gaz de France, in timp ce Distrigaz Nord a fost castigata de grupul german Ruhrgas. Nebunia, insotita de o grava prabusire a pietelor bursiere, rezultat prin sesizarea Parchetului, a FSB-ului si Ministerului rus de Interne in legatura cu manariile care se fac cu actiunile Gazprom.

Cele trei institutii fiind chemate de initiatorul demersului, deputatul Iuri Saveliev, sa cerceteze dubioasele planuri ale celei mai importante corporatii de investitii din Rusia, Grupul Financiar Unit (UFG), in vederea crearii unor scheme ilegale care sa permita companiilor straine sa cumpere actiuni Gazprom prin eludarea legilor. Potrivit decretului prezidential din 1997, nerezidentii sau firmele detinute in proportie de peste 50% de straini nu au dreptul de a achizitiona actiuni Gazprom. Dispozitia poate fi ignorata cu ajutorul asa-numitelor -scheme cenusii-, ce presupun instrainarea unor active prin off-shoruri. Un scenariu aplicat, spune Saveliev, si in cazul Gazpromului, deposedat, astfel, de aproape 6,5% din actiunile lui. In replica, presedintele UFG si membru al consiliului director al companiei de gaze naturale, Boris Fiodorov, a calificat interventia -alesului poporului- drep -o comanda-. Bun, comenta presa, -comanda, comanda, dar de la cine? De sus sau de dincolo?- Kremlinul, -nu, nu are nici o legatura !-, au strigat analistii pe probleme economice. Dimpotriva, au explicat ei, -demersul ar putea viza Kremlinul via Gazprom. Oricum, tinta este destabilizarea situatiei economice cu repercusiune asupra mediului social, acum in ajunul sezonului rece-. Indiferent de ceea ce s-a aflat in spatele acestei afaceri, gestul lui Saveliev a depreciat toate titlurile listate la bursele ruse. Cum un necaz nu vine niciodata singur, vestea cu Distrigazul i-a intristat si mai mult pe cei de la Gazprom.

In legatura cu acest ultim subiect, presa moscovita dadea de inteles ieri ca esecul a fost o surpriza, mai ales dupa vizita la Bucuresti a presedintelui Gazprom, Aleksei Miller. Romanii, notau ziarele, au preferat banii, in locul avantajelor strategice oferite de un parteneriat cu compania rusa. Se simte, oare, o usoara unda de amenintare? Majoritatea publicatiilor au tinut sa aminteasca faptul ca -Gazprom este principalul furnizor de gaze naturale al Romaniei, care anul trecut a crescut cu 40% livrarile catre aceasta tara-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.