Deputatul israelian Ehud Yatom, membru al subcomitetului parlamentar de supraveghere a activitatilor serviciilor de informatii, a respins, ieri, acuzatiile de spionaj la Pentagon in favoarea Israelului.
**Nu am auzit niciodata vorbindu-se despre aceasta persoana, si Israelul nu are nevoie sa recurga la astfel de agenti**, a declarat Yatom, referindu-se la Larry Franklin, un responsabil din cadrul Pentagonului pe probleme privind Orientul Mijlociu si Asia de Sud-Est si despre care cotidianul -The Washington Post- sustine ca ar fi transmis catre Israel informatii confidentiale referitoare la Iran prin intermediul Comisiei pentru afaceri publice americano-israeliene. Cotidianul american a publicat un articol in care sustine ca responsabilul de la Pentagon suspectat de spionaj in favoarea statului evreu ar fi lucrat pentru o perioada la Ambasada SUA de la Tel Aviv. Citand oficiali care se ocupa de ancheta, fara a le dezvalui insa numele, -The Washington Post- sustine ca cercetarile Biroului Federal de Investigatii (FBI) au fost extinse recent incluzand audierea unor persoane de la Departamentul de Stat si Pentagon, precum si a unor specialisti in probleme privind Orientul Mijlociu care nu lucreaza in cadrul guvernului federal. Scandalul de spionaj a izbucnit in week-end, cand FBI a anuntat ca ancheteaza un analist care lucra la Pentagon, suspectat ca ar fi furnizat date cu caracter secret Israelului. Presupusul spion lucra la biroul unui subsecretar din cadrul Pentagonuluui, in functia e analist, pozitie care ii permitea sa aiba acces la date cu caracter secret referitoare la politica Washingtonului fata de tari ca Iran si Irak. Cunoscatori ai scenei politice americane au apreciat ca nu este un lucru neobisnuit ca state considerate prietene sa aiba acces la anumite informatii sensibile, astfel incat, chiar daca acuzatiile sunt adevarate, se poate trece peste acuzatia de spionaj. Dar, pe de alta parte, scandalul poate fi privit si ca o incercare de a tensiona relatiile americano-israeliene, de a blama Tel Aviv-ul pentru discreditarea Israelului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















