
Barack Obama a evocat luni o poveste tragică a unei femei bolnave de cancer și fără asigurare medicală, pentru a le explica americanilor miza reformei sale a sistemului de asigurări medicale, la începutul unei săptămâni cruciale pentru acest proiect.
Președintele american se luptă pentru reforma asigurărilor de sănătate din SUA aproape de la începutul mandatului său, însă pånă în prezent nu a reușit să-și ducă promisiunea la îndeplinire din cauza opoziției republicanilor.
Obama a mers luni dimineață la Strongsville, la 30 de kilometri sud-vest de Cleveland (Ohio, nord), unde și-a argumentat poziția prin povestea unei femei bolnave de cancer, pe nume Natoma Canfield.
Ea a fost nevoită să renunțe în luna ianuarie la asigurarea medicală, furnizată de o companie privată ce i-a crescut primele cu 40%. Canfield i-a scris o scrisoare lui Obama, pe care a citit-o directorilor societăților de asigurări în urmă cu două săptămâni, la Casa Albă.
„Vreți să știți de ce sunt aici, Ohio? Sunt aici din cauza lui Natoma“, a spus președintele. El le-a cerut aleșilor din Congres să își asume responsabilitățile.
„Vreau să văd curaj“, a spus el, în condițiile în care Casa Albă exercită presiuni asupra Camerei Reprezentanților pentru votarea unui plan de reformă a sistemului de asigurări medicale, aprobat deja de Senat.
Președintele s-a arătat optimist în ceea ce privește viitorul reformei sale, potrivit unui interviu difuzat luni seara de postul american de televiziune ABC. „Cred că vom avea voturile, vom reuși“, a dat asigurări președintele american, pentru care un eșec ar reprezenta o problemă politică greu de depășit. Obama și-a amânat cu trei zile o călătorie în Asia, care urma să înceapă inițial săptămâna aceasta, în speranța ca va putea fi prezent la Washington pentru promulgarea textului.
Duminică, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, a dat asigurări că aleșii din Congres vor adopta săptămâna aceasta reforma.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















