DISTRIBUIȚI
log-bookul

Sistemul de învățământ românesc s-a degradat an după an iar cel din domeniul sanitar nu putea face excepție. În afară de faptul că s-au înființat facultăți de Medicină ca ciupercile după ploaie, rezidenții nu mai primesc caietele de monitorizare a pregătirii (log-bookul) începând cu anul 2010. Acestea sunt prevăzute în Ordinul ministrului Sănătății nr.1141/2007 și în Regulamentul de rezidențiat care prevede la art.11 că rezidenții au obligația să consemneze în caietul de monitorizare a pregătirii următoarele aspecte:
a) lista cazurilor examinate conform baremului curricular, cu specificarea diagnosticului și, după caz, a manoperelor/ procedurilor/tehnicilor efectuate, contrasemnate și parafate de îndrumătorul de rezidențiat;
b) data efectuării fiecărei gărzi, semnată și parafată de medicul șef de gardă;
c) detașările, perioada acestora și modulele efectuate pe durata detașării, cu avizul coordonatorului de program;
d) modulele de pregătire, perioada în care au fost efectuate, evaluările și rezultatele obținute, cu semnătura și parafa coordonatorului sau directorului de program pentru modulul respectiv;
e) manifestările de educație medicală continuă la care a participat, cu numărul diplomei de participare;
f) lucrările științifice comunicate/publicate, în situația în care respectivele manifestări științifice sunt elaborate sau finanțate cu sprijinul coordonatorului de program;
g) studiile clinice efectuate, cu avizul medicului curant al pacienților incluși în studiile clinice sau activitățile științifice respective.
(2) Acuratețea datelor consemnate în Caietul de monitorizare a pregătirii rezidentului este certificată prin semnătură și parafă de către îndrumătorul sau responsabilul de formare în rezidențiat.

În anul 2009, Ministerul Sănătății anunța la începutul rezidențiatului că toți rezidenții vor fi obligați să achite taxa de eliberare a carnetului de rezident, curriculumului de pregatire și a log-bookului, vezi AICI, pentru ca în anul 2010 să rămână doar carnetul de rezident, vezi AICI, iar curriculumul de pregătire și log-bookul să dispară. Astfel, rezidenții nu au unde să noteze procedurile, tratamentele pe care le-au aplicat și bolile pe care le-au întâlnit pentru ca mai apoi zeii UMF-istanului să garanteze cu semnăturile și parafele lor acuratețea informațiilor, așa cum au absolvenții din țările civilizate.
În țările pe care am vrea să le ajungem din urmă niciun medic nu poate profesa fără a-și trece în CV această listă detaliată a calificărlor medicale obținute: detalierea abilităților clinice, a tehnicilor și a procedurilor aplicate, cu denumirea lor exactă, anii de experiență și anii de experiență nesupervizată

Contactat de ziarul Curentul, medicul specialist Octavian Iosef ne-a explicat: „în luna august 2018 am fost la un stagiu într-un spital din Franța. Șeful secției mi-a cerut caietul log-book…i-am explicat că nu am așa ceva…șeful secției mi-a spus că i se pare incredibil…” așa că doctorul Iosef a depus o cerere la Ministerul Sănătății pentru a intra în posesia log-bookului (vezi foto). Ministerul are 30 de zile să-i răspundă. Așteptăm și noi cu nerăbdare decizia ministrului Pintea.

Citește și Documente din Ministerul Sănătății: medicii specialiști sunt pregătiți suboptimal, după bibliografii neactualizate

2 COMENTARII

  1. Majoritatea specialistilor din Romania NU stiu nici cat ar trebui sa stie un student la jumatatea facultatii. Lucruri repetate la maxim in facultate ca foarte importante. Nu stiu sa puna dg orientativ, nu stiu sa trimita omul in cel mai adecvat loc pentru patologia lui. Ajung sefi unii care in comunism, ar fi ramas la tara definitiv si irevocabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.