Home Actualitate Adio credite de consum!

Adio credite de consum!

DISTRIBUIŢI

Garanții de 133% la creditele de nevoi personale

Creditele de consum vor avea o scadență de cel mult cinci ani, iar clienții trebuie să aducă garanții de 133% din valoarea împrumutată, în timp ce la finanțările imobiliare în euro avansul va fi de cel puțin 30%, potrivit unui proiect de regulament BNR, publicat ieri pe site-ul băncii centrale.
BNR are în vedere limitarea maturităților la creditele de consum la cel mult cinci ani, față de 20 de ani perioada maximă practicată în prezent pe piața bancară pentru creditele de nevoi personale cu ipotecă.
De asemenea, banca centrală dorește să delimiteze clar aria de definire a creditelor imobiliare, care va cuprinde finanțările pentru care se constituie garanție imobiliară și sunt destinate exclusiv cumpărării unui imobil (casă/teren), construirii unui imobil, sau amenajării/ extinderii unei locuințe. Același regim se aplică și creditelor de refinanțare a împrumuturilor imobiliare.
Creditele de consum cu ipotecă vor fi tratate la fel ca orice alt credit de consum.
În cazul creditelor de consum pentru cumpărarea de bunuri, clientul trebuie să dispună de o garanție reală (în general ipotecară) sau personală (de exemplu poliță de asigurare) de 133% din suma împrumutată.
De asemenea, în cazul creditelor de consum cu alte destinații, debitorul persoană fizică va prezenta o garanție reală sau personală de 133% din valoarea împrumutului.
Pentru creditele imobiliare, debitorul va deține un avans de cel puțin 15% din valoarea imobilului la finanțările în lei, de 30% pentru creditele în euro și de 40% în cazul finanțărilor în alte devize străine.
La fundamentarea nivelurilor maxime admise pentru gradul total de îndatorare se vor utiliza următoarele valori: pentru șocul pe curs de schimb – 35,5% la euro, 52,6% la franc elvețian și 40,9% la dolar; pentru șocul pe rata dobânzii – 0,6% pentru toate monedele; pentru șocul pe venit – 6%. În cazul celorlalte valute se utilizează valoarea aferentă francului elvețian.

Condiții dure
Cele mai multe prevederi ale proiectului de regulament, publicat pe site-ul BNR, au fost prezentate de Mediafax, pe surse, încă din luna iunie. Mugur Șteț, purtătorul de cuvânt al BNR, a negat însă existența unui proiect de regulament care să impună noi norme la accesarea de credite de consum sau credite imobiliare. 
Bancherii arătau că astfel de reguli ar sugruma creditul de consum.
Președintele Asociației Române a Băncilor (ARB), Radu Ghețea, declara că limitarea creditului în valută nu trebuie făcută prin măsuri administrative, fiind nevoie ca piața să fie lăsată să funcționeze liber, iar băncile să-și asume deciziile pe care le iau.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.