Home Actualitate Asistent medical condamnat definitiv la opt ani de închisoare

Asistent medical condamnat definitiv la opt ani de închisoare

DISTRIBUIŢI

Decizie definitivă a judecătorilor Curții de Apel Galați în cazul asistentului medical de la Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean Brăila arestat în septembrie 2015 după ce în iulie o adolescentă de 16 ani depusese plângere împotriva acestuia, acuzându-l că a sedat-o în timp ce se afla internată pentru o operaţie de apendicită şi a violat-o, rezultatele probelor ADN confirmând acest lucru.
La momentul acuzațiilor, medicul Mihail Iugulescu, director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila declara: „Se pare că pacienta a fost pe la prietenul ei vineri după-amiază, unde a avut contact sexual, după care a ajuns la UPU, cu dureri inghinale. A fost preluată de dr. Botezatu şi i s-au administrat calmante şi antibiotice, urmând ca a doua zi, după toate investigaţiile, să i se facă şi intervenţia chirurgicală pentru criza de apendicită. A fost internată în primul salon de lângă ATI, împreună cu o altă pacientă, iar seara i s-a făcut perfuzia de către asistentul nostru. Apoi, ea a reclamat că asistentul ar fi violat-o în timp ce i se administra perfuzia”.
Asistentul medical s-a arătat ofensat de acuzaţiile aduse, iar tatăl fetei care îl acuzase de viol şi-a cerut scuze atunci faţă de acesta. Însă după două săptămâni, în urma analizelor ADN care s-au efectuat, s-a constatat că acuzaţiile adolescentei erau întemeiate.
În rechizitoriu, procurorii descriu: ”Probele ADN arată prezenţa lichidelor comunicante ale bărbatului în vârstă de 58 de ani în secreţiile vaginale recoltate de la fată.” “În jurul orei 1.55, părinţii victimei au ieşit din salon şi au plecat spre locuinţă iar pe culoar s-au intersectat cu inculpatul, fiind observaţi de acesta. După aproximativ 10 minute, inculpatul a intrat în salon şi i-a administrat persoanei vătămate, pe cale intravenoasă, prin branulă, o substanţă injectabilă fără a-i spune denumirea acesteia. Pe perioada administrării medicamentului, inculpatul a intrat într-un dialog cu minora, întrebând-o, printre altele, dacă şi-a început viaţa sexuală. Înainte de finalizarea injectării substanţei, persoana vătămată a simţit o stare de somnolenţă, fiind pe puctul de a adormi, lucru care, probabil, s-a şi realizat pentru scurt timp. La un moment dat, persoana vătămată a simţit şi observat una din palmele inculpatului pe obrazul său şi cealaltă pe braţul drept, încercând să o tragă spre direcţia în care era poziţionat, respectiv pe partea dreaptă a patului. Persoana vătămată s-a opus, dar a fost cuprinsă cu braţele de inculpat şi întoarsă într-o parte, la marginea patului. Inculpatul i-a tras persoanei vătămate pantalonul de pijama şi chilotul, până în zona inferioară a coapselor, după care a întreţinut un raport sexual normal cu aceasta, iar pe timpul actului sexual a făcut către ea afirmaţia «văd că îţi place şi ţie!». În tot acest timp, victima s-a simţit inertă, incapabilă să reacţioneze sau să ceară ajutor. La un moment dat, persoana vătămată a simţit că inculpatul a încetat raportul sexual, şi-a ridicat pantalonul, după care a întors-o cu privirea în sus şi i-a ridicat, în grabă, pantalonul de pijama şi chilotul, a stins lumina de veghe a camerei şi a părăsit salonul, închizând uşa de acces”, a precizat procurorul de caz în rechizitoriu.

Viorel Micu, de 60 de ani, nu era la primul viol. În rechizitorul întocmit, procurorii au detaliat cum asistentul le administra, fără prescrierea medicilor, somnifere pacientelor: “Le administra medicamente cu efect sedativ şi somnifer pacientelor internate în unitatea spitalicească, aspect reliefat şi de martore, coroborat cu fişele medicale ale acestora, declaraţiile medicilor, condicile de prescripţii din farmacie şi celelalte documente puse la dispoziţie de spital”; violurile nu au mai putut fi însă probate prin analize ADN sau prin alte mijloace de probă.

Viorel Micu a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare şi obligaţia de a plăti adolescentei de 16 ani daune morale în valoare de 15.000 de euro, alături de Spitalul de Urgenţă din Brăila.

Foto:obiectivbr.ro

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.