Acasă Actualitate „Băieții deștepți” de la Hidroelectrica au dus România în pragul colapsului energetic

„Băieții deștepți” de la Hidroelectrica au dus România în pragul colapsului energetic

DISTRIBUIȚI

Geambașii electricității

Rechizitoriul prin care DIICOT l-a trimis în judecată pe fostul ministru Codruț Șereș, împreună cu șase dintre ștabii de la Hidroelectrica ridică un colț al cortinei puturoase sub care se ascund afacerile „băieților deștepți din energie“. Pe lângă aspectele juridice deosebit de complexe, în cele 713 pagini ale documentului este descrisă, pe larg, o întreagă șerpărie compusă din oameni cu înalte funcții de decizie și câteva firme favorizate care au pus mănă de la mănă și, în mai puțin de patru ani, (între 2002 și 2005), au „muls“ de la bugetul de stat aproape 135 de milioane de euro. Concret, anchetatorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism i-au trimis în judecată pe Eugen Pena, fost director general al Hidroelectrica și pe subalternii săi Victoria Geormăneanu, fost director economic, George Lavinius Asan, director furnizare, Nicolae Opriș, fost șef Serviciu Marketing – Furnizare, Traian Oprea, fost director general, Iosif Georgeta, fost director economic.
Plus Ioan Codruț Șereș, fost Ministru al Economiei și Comerțului, demnitar care, deși nu a participat în mod direct la jaful de la Hidroelectrica, i-a protejat pe „actorii“ principali falsificând concluziile unei cercetări administrative efectuate chiar de către angajații propriului său corp de control. Sau, după cum spun anchetatorii, „pentru favorizarea celorlalți inculpați în comiterea infracțiunilor de „complot“, „subminarea economiei naționale“ și pentru „sprijinirea unui grup infracțional“.

Fiii secetei

Conform DIICOT, jaful de la Hidroelectrica a început în vara anului 2003, când România se confrunta cu o secetă ieșită din comun, cum nu a mai fost alta în ultimii 160 de ani. Secetă care, pe lângă agricultură, a lovit crunt și  industria hidroenergetică. În acea vară toridă, debitul Dunării se redusese la aproape o treime, iar cele ale râurilor interioare chiar și mai mult. Lipsite de apa fără de care nu pot funcționa, majoritatea hidrocentralelor au fost nevoite să-și reducă producția de energie. Energie care ar fi trebuit chibzuită cu atenție și distribuită beneficiarilor contractuali în așa fel încât să nu pună în pericol întregul sistem energetic. Partea proastă era că Hidroelectrica avea deja încheiate contracte cu anumite firme, atât din străinătate cât mai ales din țară pe care trebuia să le onoreze chiar și în acele condiții. Trebuia, dar nu era obligată. Mai mulți specialiști, inclusiv de la Hidroelectica, au atras  atenția că, în acele condiții deosebite ar fi trebuit să fie activată „clauza de forță majoră“. Clauză care ar fi permis Hidroelectrica să scadă nivelul  cantității de energie livrată beneficiarilor contractuali. Audiat de către DIICOT, fostul director general Eugen Pena a declarat că neactivarea clauzei de forță majoră și asumarea de către Hidroelectrica a pierderilor înregistrate au fost făcute în urma ordinelor date de Dan Ion Popescu, ministru de resort din acea vreme. De fapt, mai multe persoane audiate în cursul anchetei au afirmat același lucru: că ministrul DIP a fost cel care s-a opus activării acelei clauze. Clauză care a fost totuși aplicată însă parțial și doar prin luna octombrie, când nici nu mai era nevoie. În mod cu totul surprinzător, în acest dosar deosebit de complex Dan Ioan Popescu are doar calitatea de martor.

Atac la micii consumatori

În condițiile excepționale create de seceta nemaipomenită din 2003 numeroși specialiști din domeniu, inclusiv de la Hidroelectrica, au atras  atenția că folosirea unor  cantități din ce în ce mai mari de apă din marile acumulări ducea, alături de secetă, la diminuarea rezervelor. A astfel că, uneori, s-a ajuns la exploatarea dincolo de limita de siguranță, cu efecte directe aspra funcționării în siguranță a întregului Sistem Energetic Național. În această situație gravă, mai marii de la „Hidroelectrica“ a optat pentru diminuarea cantităților de energie electrică furnizată micilor consumatori și populației pentru a proteja astfel interesele celor pe care-i numim „băieții deștepți din energie“. Mai mult decât atât, pentru onorarea acestor contracte, Hidroelectrica a recurs chiar și cumpărarea de energie produsă în termocentrale, mai scumpă decât cea hidro. În acest sens concluziile experților financiar-contabili sunt deosebit de elocvente: „Depășirea acestor cheltuieli în procent de 639,5 % se datorează, în principal, achiziției cantității de 2.465.293 MWh energie electrică de la producătorii termo, necesară acoperirii cantităților contractate cu beneficiarii de pe piața concurențială. Această practică a condus la destabilizarea financiară a societății prin înregistrarea de pierderi foarte mari ca urmare achiziționării de energie electrică la un preț pe MWh cu mult mai mare decât prețul pe un MWh practicat la vânzarea acesteia către consumatorii eligibili și furnizorii licențiați“.

După noi, Potopul!

Toate aceste episoade petrecute cu opt ani în urmă par să arate că toți cei implicați par să fi acționat după principiul „După noi Potopul“. Și asta pentru că toate aceste „manevre“ economico-energetice au fost pe punctul de a bloca întregul sistem energetic național. În acest sens, martorul Jean Constantinescu, care până în 2004 a fost director general al C.N. Transelectrica S.A, iar mai târziu președinte al Autorității Naționale de reglementare în domeniul Energiei  a detaliat:  „Pentru a funcționa în siguranță Sistemul Energetic Național trebuie să îndeplinească în fiecare moment criteriul N-1, adică să nu-și degradeze parametrii de funcționare la ieșirea din funcțiunea celui mai mare grup energetic ori linie de transport. În România cel mai mare grup energetic este unitatea de 700 MW de la Cernavodă. Pe de altă parte cele mai importante linii de transport interconectează Moldova și Transilvania, deci duc energia electrică care se produce în cea mai mare parte în Oltenia, spre Moldova și Transilvania. La căderea unei astfel de linii este posibil ca sistemul să cadă în Moldova sau Transilvania antrenând după sine căderea întregul sistem. Concret, căderea Sistemului Energetic Național presupune întreruperea alimentării cu energie electrică pe tot teritoriul României sau pe o mare parte din acesta“. Majoritatea specialiștilor audiați în cursul anchetei Hidroelectrica au afirmat că în vara anului 2003, doar un noroc excepțional a făcut ca sistemul energetic național să nu colapseze din cauza „manevrelor“ de la Hidroelectrica. În plus, declarațiile unor specialiști au dezvăluit o situație  extraordinară, despre care noi habar nu am avut: o asemenea catastrofă energetică s-a produs în 1977, anul în care România fusese deja lovită de cumplitul seism din 4 martie. Dorind să descrie gravitatea unei eventuale prăbușiri a sistemului energetic național pe lângă care am trecut în 2003, martorul Jean Constantinescu a declarat: „Spre exemplificare, în anul 1977 căderea de sistem a fost pe o perioadă de 24 ore și a condus la pierderi de circa 5 miliarde dolari“. Despre aceeași catastrofă națională a vorbit și Mircea Popa, fost dispecer șef tură în perioada 2002 „ 2005 la Dispeceratul Energetic Național: „Aceste deconectări dacă nu ar fi suficiente pentru echilibrare, sistemul ar merge până la o deconectare în masă a consumatorilor pe anumite regiuni sau chiar la o cădere totală a sistemului, situație similară celei din anul 1977. Această ultimă situație ipotetică ar presupune pagube extraordinar de mari pentru economia națională; doresc aici să exemplific căderea de sistem din anul 1977 când pagubele înregistrate în economia națională au fost evaluate ca fiind de 4 ori mai mari față de pagubele cutremurului din același an“. Iată că a fost nevoie să treacă 34 de ani ca să putem afla și noi, că în 1977, economia României socialiste a trecut printr-un asemenea dezastru. Și că, fără să știm, noi toți am plătit, din buzunarele noastre cele cinci miliarde de dolari care s-au pierdut atunci. Pe de altă parte, posibilitatea repetării unui asemenea dezastru, acum, în zilele noastre, justifică pe deplin, acuzațiile de sabotaj   și subminare a economiei naționale aduse „lotului“ Hidroelectrica.

Firmele „băieților deștepți“

Rechizitoriul Hidroelectrica menționează și câteva dintre firmele „băieților deștepți“ care au beneficiat, primind energie electrică la un preț sub cel de  piață. În cursul anchetei s-a efectuat o expertiză contabila judiciară  conform căreia, ceva mai târziu, prin 2005, Hidroelectrica a vândut 10.276 Mwh, în valoare de 15.646.497 RON, energie disponibilă spre vânzare dar nefacturată. Simpla enumerare a beneficiarilor care au primit astfel energia „pe sub mână“, se constituie într-un recensământ al „băieților deștepți“. Luată pe sărite lista acestora include printre altele: Azomureș, Lafarge, Energy Holding (cu două contracte), Luxten sau Europec. Dar și Grivco SA care prin contractul nr.44CE/2005 ar fi primit energie electrică  în valoare de peste 171 miliarde de lei vechi. Probabil că prezența firmei Grivco SA printre acești beneficiari l-a și făcut la Codruț Șereș să-și bage pielea în saramură și să blocheze, pe vremea când era ministru, raportul întocmit de propriul său corp de control. De ce ar fi făcut-o? Simplu: pentru că Grivco este firma lui Dan Voiculescu, șeful său pe linie de partid care, pe vremea guvernării Tăriceanu l-a cocoțat în scaunul de ministru.

Vasile Surcel

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.