Acasă Actualitate Bani pentru confortul senatorilor

Bani pentru confortul senatorilor

DISTRIBUIȚI

Biroul Permanent al Senatului a adoptat, ieri, un memorandum al secretarului general, Constantin Vasiliu, privind cheltuirea sumei de 7.667 de lei pentru lucrările de investiții în Senat, cuprinzând amenajarea Salonului Rustic, a spațiilor pentru birouri și a lifturilor.
Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a declarat, la finalul ședinței Biroului Permanent, că s-a aprobat planul de investiții pentru vară la Senat, plan ce cuprinde "amenajarea din acest an a spațiilor pentru birouri, magazin și arhivă, precum și finalizarea liftului din fața biroului președintelui Senatului și înlocuirea liftului de marfă care face legătura la comisii, cu lift de persoane".
Chelaru a precizat că în acest plan de investiții mai sunt cuprinse și începerea lucrărilor la o scară de acces și la fațadă, pentru că salariații instituției nu mai au pe unde intra, în condițiile în care încep lucrările la lifturi, precum și realizarea unor lucrări de compartimentare și amenajare la anexele Salonului Rustic, care va fi, din toamnă, restaurant pentru senatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.