Analiștii de politică externă din România nu au viziune, spre deosebire de autoritățile de la București, care au știut să aleagă corect între SUA și UE, a precizat Traian Băsescu la finalul summitului comun SUA-Uniunea Europeană de la Praga. „Convingerea pe care o am este că astăzi a început o nouă eră a relațiilor SUA-UE. Relația transatlantică va fi extrem de puternică în perioada următoare. Nu aș vrea să amintesc cu niciun fel de răutate comentariile unor mari și foarte mari analiști de politică externă de la noi, care spuneau că avem obligația de a alege între SUA și UE, tot ei erau cei care se întrebau de ce am ales SUA când noi suntem de fapt europeni. Iată că abordarea corectă a fost cea a statului român, pentru că astăzi SUA și UE realizează ele însele acest parteneriat“, a declarat Traian Băsescu. Acesta a completat că „este vorba doar de capacitatea unora de a vedea lucrurile înainte. În definitiv, asta este obligatorie pentru oamenii politici, nu pentru analiști“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















