Home Actualitate Cardul international de student va fi scump in continuare

Cardul international de student va fi scump in continuare

DISTRIBUIŢI

Studentii romani care si-ar fi dorit sa poata vizita la preturi modice Europa nu au beneficiat de sprijinul Ministerului Educatiei si Cercetarii, pentru obtinerea – la un pret accesibil – a cardului international de student, care le oferea numeroase reduceri.

Reprezentantii Comunitatii Europene si ai UNESCO au dorit sa reduca pretul cardurilor internationale la mai putin de un sfert din valoarea actuala, dar Ministerul Educatiei si Cercetarii inca mai tergiverseaza luarea unei decizii, desi protocolul a fost semnat inca din primavara.

Cardurile sunt deja distribuite in Romania, prin reteaua ISIC (International Student Identity Card). -Cardul costa acum cinci euro – aproximativ 170.000 de lei – dar ar putea ajunge la numai 20.000 de lei daca ministrul educatiei, Alexandru Athanasiu, ar accepta punerea in aplicare a programului-, a declarat, cu ocazia reuniunii de vara de la Amsterdam, Vali Toma, manager ISIC pentru Romania. -Si acesta este unul dintre motivele pentru care, in Romania, cardul nu beneficiaza de notorietatea de care beneficiaza in alte tari-, a adaugat el.

La sfarsitul lunii aprilie, ministrul educatiei, Alexandru Athanasiu, anunta semnarea unui protocol cu ISIC privind respectivele carnete, singura dovada recunoscuta international care probeaza statutul de student si nu necesita prezentarea unui alt act aditional. Protocolul viza extinderea proiectului la nivelul tuturor studentilor, respectiv inlocuirea carnetului de student cu cardurile internationale.

-Acesta este singurul card pentru studenti recunoscut ofcial in lume si este sustinut de UE si UNESCO. El este folosit in 110 tari din lume si include 25 de state membre UE si cele trei state care urmeaza sa fie integrate, Romania, Bulgaria si Croatia-, a precizat, la aceeasi reuniune, Antonio Brandi, presedintele ISIC.

Cardul permite studentilor romani sa beneficieze de aceleasi facilitati ca si colegii lor din statele membre. Ei pot calatori cu bilete la pret redus, pot beneficia de acces gratuit in muzee, de facilitati la restaurante sau fast-food-uri, dar si pentru accesul in salile de sport, pe terenuri sau la achizitionarea de aparatura electronica si informatica.

Turistii tineri, invitati sa viziteze Romania

-Romania va fi promovata ca o tara de destinatie pentru turistii ISIC din intreaga lume. Cred ca programul este important, mai ales pentru cresterea nivelului educatiei, al culturii si dezvoltarea turismului. Asta pentru ca studentii sunt viitorii lideri ai Romaniei si Europei si trebuie sa aiba oportunitati sa lucreze in stainatate**, a adaugat presedintele ISIC.

Programul isi propune sa aduca din ce in ce mai multi studenti straini sa viziteze Romania, de la vestigiile romane din Alba Iulia la catedralele gotice din Cluj si Brasov care inca nu sunt cunoscute peste hotare. Mai precis, beneficiile pe care cardul de reduceri internationale le aduce studentilor constau in reduceri la muzee, in salile de cinema si, cel mai important, reduceri la transport, in special la calatoriile in strainatate obtinute prin negocieri cu compania aviatica CSA, in urma carora costul biletelor de avion, indiferent de destinatie, va fi de 149 de euro. Uniunea Europeana este foarte implicata in acest proiect si sustine mobilitatea studentilor.

Institutul European de Cultura este, la randul lui, foarte interesat de acest proiect deoarece, o data cu extinderea Europei, exista teama ca acest fenomen sa aiba un impact negativ asupra culturilor individuale. Insa aceasta teama este mai degraba neintemeiata, deoarece Institutul European de Cultura investeste mult in proiecte pentru pastrarea culturilor individuale.

Mobilitatea beneficiarilor, un atu foarte important

Fabrizio Ghilardi, seful delegatiei UE pentru relatii de diplomatie, considera ca programul ISIC permite mobilitatea studentilor, dar si a tinerilor si cadrelor didactice (programul are segmente speciale pentru acordarea de facilitati studentilor, dar si tinerilor si profesorilor) in tarile UE si, mai ales, poate favoriza dezvoltarea turismului in Romania.

-Cred ca este importanta mobilitatea pentru ca studentii sunt viitorii oameni de afaceri, persoane-cheie in societate-, a precizat Ghilardi.

In momentul de fata, la nivel national exista 10.000 de posesori ai legitimatiei internationale, dintre care aproximativ 7.000 sunt studenti, alti 2.000 provin din alte categorii de tineri, iar restul – cadre didactice. Un card este valabil 16 luni, acopera tot anul universitar si tot anul calendaristic. Posesorii de card au beneficii turistice, apoi reduceri la sali de fitness, sali de agrement, cabinete medicale, resturant fast-food, magazine pentru produse informatice, ce furnizeaza produse de larg interes, electrocasnice, calculatoare.

Utilizatorii de carduri provin din marile centre universitare, dar si din zone unde exista multi studenti, fara ca sa fie vorba de institutiile mari de invatamant. Posesorii cardului ISIC devin parte a unei comunitati internationale de peste 4,5 milioane de studenti.

Proiectul, initiat in 1956 s-a raspandit rapid, in prezent a devenit activ in intreaga lume. Recunoscuta de guverne, de institutiile culturale, de furnizorii de transport national si international, de agentiile comerciale si de producatorii de produse si servicii de interes national si international, legitimatia ISIC beneficiaza de sustinerea UNESCO (care a acceptat-o si prezentat-o ca produs propriu).

Mii de utilizatori si in Romania

La noi, cardul ISIC a patruns in urma cu patru ani, in prezent fiind recunoascut de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Cei 10.000 de utilizatori romani anual au acces preferential la peste 35.000 de discounturi si beneficii in 106 tari, valoarea totala a reducerilor fiind de 500 milioane de dolari.

Programul ofera 1.200 reduceri la bilete de avion, autocar, trenuri, transport naval; 2.800 reduceri la cele mai mari si mai cunoscute obiective culturale; 2.700 reduceri pentru prestarea de activitati reacreative; 2.400 reduceri la pensiuni si hoteluri; 21.000 de alte reduceri la baruri, restaurante si magazine, acces gratuit la o linie de ajutor asistat. ISIConnect – serviciu complet de comunicatie ce contine servicii de telefonie fixa si mobila, e-mail si voicemail.

In plus, ISIC are o retea globala care cuprinde cele 106 tari si are 5.000 de birouri de agentii specializate in distributia acestor legitimatii.

Posesorul legitimatiei internationale primeste o brosura despre cele mai interesante reduceri, plus un ghid national, oferite gratuit in momentul eliberarii.


Protectie ca in sistemul bancar

Cardul are cel mai complex algoritm de protectie, continand patru culori diferite, numere de identificare nominale, banda magnetica codificata, semnatura posesorului, tipla termica protectoare holografica, logo UNESCO – toate acestea cu respectarea standardelor impuse ISO 7816. De asemenea, ofera posibilitatea celor mai noi sisteme tehnice prin inserarea de coduri de bare, cipuri sau inscriptionarea benzii magnetice.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.