Acasă Actualitate CCR salvează „emanații revoluției”

CCR salvează „emanații revoluției”

DISTRIBUIȚI

În ședința din 24 martie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 33 de senatori aparținând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat și a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.91/2019 privind desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.91/2019 privind desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 sunt neconstituționale, în ansamblul lor.

Citește și Comunist înfocat, Valer Dorneanu încasează lunar de la buget cât zece medici specialiști. Pensia i s-a majorat cu 333% în trei ani

Cei care s-au autointitulat „emanații revoluției” din decembrie 1989 au reușit să împiedice, timp de 30 de ani, aflarea Adevărului despre lovitura de stat din 1989.
Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 este condus de Ion Iliescu (președinte) şi de Gelu Voican Voiculescu (director general).

”Societatea Timișoara, alături de Asociația Revoluționarilor fără privilegii și de Fundația Gheorghe Ursu, a inițiat un demers către Parlamentul României, pentru desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (avându-l ca președinte pe Ion Iliescu și ca director general pe Gelu Voican Voiculescu).
Prin scrisoarea formulată de inițiatori se arată că existența acestei entități nu are nici un temei și că finanțarea ei de la bugetul de stat reprezintă o cheltuială nejustificată și împovărătoare pentru întreaga societate.

Un prim pas în sensul desființării Institutului a fost făcut în anul 2019 de Guvernul Orban, prin adoptarea unei ordonanțe de urgență, care a fost respinsă ulterior de parlament.
La această solicitare s-au raliat deja mai multe organizații și personalități ale vieții publice din România.”, au transmis membrii Colegiului de Conducere al Societății Timișoara.

Camera Deputaţilor a respins, în noiembrie 2020, cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la respingerea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

“Institutul a avut ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor – în plan politic, economic şi social – ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre, dar, în perioada în care a funcţionat până la desfiinţarea sa prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 91/2019, nu a acţionat în vederea atingerii scopului şi misiunii sale”, se arata în cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis, din toamna anului trecut.

1 COMENTARIU

  1. CLASA POLITICA SI SISTEMUL JUDICIAR DIN RO ESTE DE TOT KKTUL LUMII.
    IN ULTIMII 30 DE ANI ACESTI SINUCIGASI AU ARUNCAT TARA IN PRAPASTIE IN MOD IREVERSIBIL.
    IN ISTORIA POPORULUI ROMAN NU A EXISTAT ASEMENEA TRADARE DE NEAM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.