Acasă Actualitate Cine merge la biserică în noaptea de Înviere va fi amendat. Lumânările...

Cine merge la biserică în noaptea de Înviere va fi amendat. Lumânările se vor aprinde acasă

DISTRIBUIȚI

Măsurile luate de autoritățile care au restricționat circulația persoanelor nu prevăd excepții pentru noaptea de Înviere. Slujbele din această perioadă, inclusiv cele de Florii şi de Înviere, vor fi ținute în biserici, fără credincioşi, la miezul nopţii urmând să aprindem lumânarea de la candela din casă. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu a explicat pentru Agerpres:

„În condiţiile aspre ale actualelor reglementări valabile în starea de urgenţă, slujbele din această perioadă, inclusiv slujba de Florii şi cea a Învierii, vor fi săvârşite în biserici, din nefericire, fără credincioşi. Aceştia le pot urmări/asculta (pe cele de la Catedrala Patriarhală) în primul rând prin intermediul Televiziunii şi Radioului Patriarhiei Române, Trinitas, sau online prin intermediul canalelor mediatice ale eparhiilor şi parohiilor. Fireşte că această modalitate de ‘participare’ virtuală la slujbe, mai ales într-o perioadă atât de densă spiritual cum este cea prepascală, nu este una care să poată suplini cu adevărat reala participare, dar în contextul trist şi nefiresc prin care trecem acum împreună este o posibilitate de a rămâne sufleteşte aproape de viaţa liturgică a Bisericii”, a declarat Vasile Bănescu pentru Agerpres.

„La miezul nopţii, cei mai mulţi dintre noi vom aprinde lumânarea de la candela din casă, vom cânta ‘Hristos a înviat’ şi ne vom ruga ca El să reaprindă în noi lumina credinţei şi speranţei uneori pâlpâietoare. Ne vom ruga pentru încetarea grabnică a acestei grele încercări care ne afectează pe toţi, ne vom ruga pentru sănătatea şi ocrotirea celor dragi, dar şi pentru cei ce îi ajută pe bolnavi, pe bătrâni şi pe sărmani. Cu gândul la Cel care prin Învierea Sa ne-a oferit tuturor ‘Calea, Adevărul şi Viaţa’ pline de Sens mântuitor”, a mai afirmat Vasile Bănescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.