Acasă Actualitate Corina Dumitrescu, înșelăciune la Universitatea Dimitrie Cantemir

Corina Dumitrescu, înșelăciune la Universitatea Dimitrie Cantemir

DISTRIBUIȚI

Universitatea Dimitrie Cantemir din România se află, începând cu anul 2007, pe mâinile Corinei Dumitrescu, soția senatorului PSD Cristian Dumitrescu. Cu puțin noroc, doamna l-ar fi putut eclipsa politic pe tovarășul său de viață, întrucât în 2012 a fost la un pas de a ajunge ministru al educației. Ghinionul Corinei Dumitrescu s-a numit atunci CV-ul său, pe care l-a altoit cu niște cursuri de drept internațional la Universitatea „Standford“(sic!), cursuri pe care nu le-a urmat însă niciodată. În schimb, a „uitat“ să menționeze perioada cuprinsă între terminarea liceului (1982) și intrarea la Facultatea de Drept(1986), perioadă în care, potrivit ziarului Puterea, a lucrat ca țesătoare- filatoare.
Pusă în fața evidențelor( a se citi minciunilor evidente din CV) , Corina Dumitrescu a renunțat la șansa de a deveni ministru al educației. Nu însă și la funcția de rector la Universitatea Dimitrie Cantemir, poziție pe care o ocupă chiar și astăzi. În ciuda eșecului de anul trecut, Corina Dumitrescu pare să nu fi renunțat la planurile sale de a accede în funcții publice importante. Astfel, surse politice anunțau în urmă cu câteva zile că soția senatorului PSD vizează nici mai mult nici mai puțin decât funcția de judecător la Curtea Constituțională, poziție rămasă liberă în urma alegerii Iuliei Motoc în funcția de judecător la CEDO.
Cei care au în vedere candidatura Corinei Dumitrescu la funcția de judecător la Curtea Constituțională ar trebui să verifice cu atenția activitatea rectorului de la Universitatea Dimitrie Cantemir din ultimii ani.
Astfel, debutul Corinei Dumitrescu la conducerea universității private coincide cu o înșelăciune săvârșită de Universitatea Dimitrie Cantemir. În octombrie 2007, la scurt timp după ce Corina Dumitrescu ajunsese rector , au fost publicate și răspândite pliante în care Elena Udrea era anunțată de către Universitatea „Dimitrie Cantemir“ ca fiind lector universitar la Masteratul de Integrare Europeană, deși la acea dată nu susținuse concursul și deci nu era nici lector, nici doctor în științe, cum prevede legea pentru folosirea acestui titlu. Prin datele prezentate oficial în pliantele universității, putem spune că unitatea de învățământ, condusă de Corina Dumitrescu, i-a înșelat cu bună știință pe cei care s-au înscris la cursurile de master pentru Integrare Europeană, întrucât Elena Udrea, în momentul difuzării pliantelor de prezentare, nu câștigase concursul pentru funcția de lector și prin urmare nu ocupa această poziție. Ca să nu mai vorbim de faptul că anunțarea din luna octombrie 2007 a câștigătorului concursului organizat în ianuarie 2008, arată că acest concurs a fost organizat cu dedicație, fiind viciat din start.

La Dimitrie Cantemir, unde-i lege e tocmeală

Lectorul univ. Dragoș Dincă, doctor în administrație publică și cadru didactic al SNSPA București a atras atenția la vremea aceea că cea mai importantă neregulă privește chiar concursul propriu-zis, organizat de Dimitrie Cantemir, care nu a respectat cerințele Statutului personalului didactic, ce prevede la art. 60 ca aspirantul la titlul academic să aibă activitate științifică, publicații, modul pedagogic. Dragoș Dincă afirma că „în CV-ul dnei Udrea, postat pe propriul ei blog, sunt menționate niște lucrări – ca și coautor – și articole, dar în revistele indicate nu se găsesc acele lucrări, iar revistele citate nu sunt cotate CNCSIS, așa cum cere legea pentru ca dosarul să fie acceptat pentru concurs“. În ciuda prevederilor legale, Elena Udrea a participat și chiar a câștigat concursul pentru postul de lector, pregătit cu dedicație , cu patru luni în urmă, de universitatea condusă de Corina Dumitrescu.
De asemenea, Dragoș Dincă a semnalat că Elena Udrea conducea un masterat deși, conform prevederilor legale, masteratul nu poate fi condus decât de către un conferențiar, un profesor sau un lector care are titlul de doctor, ori dna Udrea era, la vremea aceea, aspirantă la titlu, fiind în doctorantură până la expirarea termenului legal. Conform HG 404/2006 (Art. 12, alin.1 si 2) „pot fi cadre didactice în cadrul unui program de masterat numai acele cadre didactice care au obținut titlul științific de doctor“ . Nu era cazul Elenei Udrea, iar Universitatea Cantemir a acceptat în acest condiții, chiar dacă se încălca legea, ca Elena Udrea să fie cadru di­dac­tic în cadrul unui program de masterat.
Bunăvoința manifestată de Universi­tatea Cantemir față de Elena Udrea, i-a adus acesteia din urmă nu numai altoirea CV-ului cu poziția de lector universitar ci și bani în buzunar. Potrivit unei declarații de avere depusă în 2009, în care se consemnează veniturile obținute în 2008, Udrea a încasat din activitatea didactică de la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir 15.098 de lei. Bani de-o poșetă mai răsărită.

Înșelăciunea se pedepsește cu până la 12 ani de închisoare

Ceea ce s-a petrecut la Univer­sitatea Dimitrie Cantemir poate fi ușor încadrat la înșelăciune, întrucât cei care s-au înscris la masteratul de Integrare Europeană, în baza pliantelor informative puse la dispoziție de universitate, au fost practic păcăliți, întrucât Elena Udrea nu susținuse concursul pentru postul de lector universitar și, prin urmare, în octombrie 2007 nu ocupa această poziție. Ca să nu mai pomenim de faptul că Elena Udrea nu îndeplinea condițiile legale pentru a participa la concurs și pentru a ocupa funcția de lector universitar.
În cazul înșelăciunii, art.215 din Codul penal este cât se poate de clar. Articolul în cauză prevede că „Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezen­tarea ca adevărată a unei fapte minci­noase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedep­sește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele prece­dente, după distincțiile acolo arătate“.
Deși am încercat în mai multe rânduri să obținem un punct de vedere oficial de la Universitatea Dimitrie Cantemir, încercând să lămurim dacă Elena Udrea nu a dat informații reale despre titlurile sale didactice sau dacă universitatea în cauză a eludat prevederile HG 404/2006, nu am primit niciun răspuns din partea Corinei Dumitrescu la întrebările puse de ziarul Curentul. Probabil doamna era ocupată cu „înnotul“, activitate pe care Corina Dumitrescu a trecut-o în cv-ul său la capitolul aptitudini și competențe.

Vezi Cv-ul Corinei Dumitrescu

Mihaela Dobrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.