Un proiect american care urma să pună agricultura României pe roate s-a transformat într-o afacere profitabilă pentru rechinii internaționali și familia Geoană-Costea. 80.000.000 de dolari au zburat din conturile României pentru o afacere de praf și pulbere. Compania profitoare, Transchem Corporation, a acționat prin intermediul cumnatului lui Mircea Geoană, Mircea Ionuț Costea. Fostul ambasador american Alfred Moses, protectorul lui Mircea Geoană, a băgat afacerea prietenului celor doi, Ian Kaplan, pe gâtul Guvernului român. Transchem are ca acționar și un offshore din Bahamas sub care se presupune că se ascunde beneficiarul român al afacerii. Din tot Guvernul, doar Băsescu s-a opus.
Din tot Guvernul, doar Băsescu s-a opus: afacerea „înseamnă dispariția industriei românești, ceea ce nu-i corect“. După zece ani, chiar în acest moment, o Comisie specială a Parlamentului anchetează frauda. „Curentul“ pune următoarea sinteză și actele noastre la dispoziția Comisiei Parlamentare.
Totul începuse foarte bine. Era vorba de o afacere colosală pentru statul român. După un complex studiu de fezabilitate, două dintre cele mai importante concerne din SUA și din lume în domeniul produselor agricole fac o propunere României, aceeași Românie care era odată denumită „grânarul Europei“. Concret: companiile americane J.I. Case și Valmont Industries creează un proiect care ar fi putut duce la modernizarea și ridicarea agriculturii românești la standardele occidentale. În derularea afacerii urma să se asocieze și gigantul Cargill, care avea o cifră anuală de afaceri de 65 miliarde dolari SUA, cât și Pioneer International, important furnizor de cereale. Cum suna proiectul, care datează din 1997: Case și Valmond livrau României echipament și utilaje de ultimă oră pentru producția agricolă. Cargill construia silozuri și facilități portuare. Compania Pioneer furniza suplimentarul de grăunțe necesar. Citibank oferea, pentru plata companiilor, un credit, asigurat atât de Banca de Export-Import a Statelor Unite, cât și de Guvernul român, în valoare de 157,3 milioane de dolari, dintre care 134 rambursabile în 7 ani, iar 23,3 de milioane – în 3 ani. Avantajul României consta și în faptul că suma putea fi plătită în produse cerealiere. Echipamentul furnizat urma să acopere necesarul mecanizat pentru aproximativ 350.000 de ha, inclusiv irigarea a 22% din această suprafață. Potențialul estimat: 1 milion de tone de grăunțe export pe an. Profitul estimativ al întreprinzătorilor particulari care vor beneficia de program: 300 milioane de dolari. Dar mirosul profitului se pare că a atras și muștele ca la oala de lapte. După un număr impresionant de întâlniri, cu oficiali ai Guvernului român, de la toate nivelele posibile, apoi cu reprezentanți de la Uzina Tractorul până la președintele României, pe 7 aprilie 1997, cu fast și trâmbițe, are loc, la Palatul Victoria, semnarea contractelor. Cu o singură excepție: ministrul Mircea Ciumara. Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, invoca o pocedură legislativă care nu permitea momentan semnarea contractului de către ministru. Perfectarea contractului se amână până la următoarea întâlnire a Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior.
Profitorii își bagă coada în ROM AG 98
Amânarea este însă, în fapt, rezultatul unor manevre de culise. Apare în scenă același personaj care a făcut campanie, indirect, PDSR-ului de pe vremuri și lui Ion Iliescu, prin obstrucționarea în spațiul democratic românesc a unor importante organizații independente americane. Același personaj care ar fi spus că dacă nu concesionăm și vindem Hotelul București nu vom intra în NATO. Este chiar fostul ambasador Alfred Moses. Ce face Moses? Aduce pe tapetul din Cabinetul prim-ministrului o altă companie, dar nu de producție a utilajelor agricole, ci de intermediat – „brokering“. Pe numele ei Transchemical Corporation, condusă de tatăl, Morty Kaplan, și fiii. Reporterii de la „New York Times“ au reușit să afle, dintr-un memorandum confidențial al firmei în cauză că țintele predilecte ale companiei, stabilite încă din 1992, erau Ucraina, Rusia și România, pentru că sunt cele mai pretabile „unui profit major“. La vizita sa în SUA, Victor Ciorbea a fost călăuzit peste tot de către Alfred Moses. O parte din delegația română a fost plimbată la baza Transchem din Miami. Ulterior, în țară, președintele Case, Steve Lamb, este informat brusc că afacerea se taie, pur și simplu, în două: 80 de milioane pentru produsele furnizate de Case și 80 de milioane pentru Transchem, în cadrul proiectului ROM AG 98. La aflarea vestei, președintele Case, Steve Lamb se urcă în avion și zboară imediat la București. Aici se întâlnește cu Victor Ciorbea și Alfred Moses la Palatul Victoria. O sursă din interiorul fostului Cabinet Ciorbea ne-a relevat ce s-a întâmplat la această memorabilă întâlnire. Întrebat de ce și-a schimbat hotărârea și promisiunea inițială, Victor Ciorbea ar fi arătat spre Alfred Moses și ar fi spus direct că ambasadorul SUA este cel care a decis. Chiar și după eliminarea sa de pe scena diplomatică, în august 1997, Alfred Moses revine la București cu amicii săi, Kaplan, pentru a-și perfecta condicuțele.
Statul român garantează creditul cu mânuța lui Costea
Pe 13 ianuarie 1998, Export-Import Bank of United States aproba prima tranșă a împrumutului de 160 milioane de dolari, în valoare de 70 milioane, efectuată de către Citibank International. Compania nominalizată: Transchem Finance and Trade Corporation. Pe 18 mai 1998, Mircea Ionuț Costea semnează, în calitatea de președinte al Comitetului Interministerial de Garanții și Credite de Comerț Exterior, Hotărârea N3 5835 prin care se acordă o garanție, în numele statului român, de 79.403.182 USD, „plus costurile aferente“. O prezentăm, în premieră, în facsimil, cu semnătura cumnatului lui Geoană cu tot. Epilogul, pe scurt: de proiectul ROM AG 87 s-a ales praful, Transchem și-a luat banii.
Doar Băsescu s-a opus
Ca o curiozitate, dacă vreți, în ședința de Guvern din 17 iulie 1997, în care s-a dezbătut afacerea, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu o suținea la braț cu Ciorbea, un singur ministru s-a împotrivit: Traian Băsescu. Citat: „Domnilor, acum este o chestiune de principiu aici. La tot ce se ia credite pentru adus mașini de afară, indiferent cum s-ar numi ele, de regulă, se face un offset, în care și industria românească furnizează măcar șuruburile. Dumneavoastră înțelegeți că liberalizarea înseamnă dispariția industriei românești, ceea ce nu-i corect. La asemenea contracte, se face un offset pe industrie românească. Dacă s-a făcut la avioane, nu văd de ce nu s-ar face la tractoare. Personal, fără un offset, nu sunt de acord cu un asemenea proiect“. Pentru anchetarea cazului la vremea respectivă, alături de investigatori speciali americani, unul din frații Kaplan l-a amenințat pe autorul acestor rânduri printr-un intermediar cu un posibil accident. Directorul ziarului la care lucram atunci a pus mâna pe telefon și l-a apostrofat pe secretarul de stat Mircea Ionuț Costea. Astăzi îl susține pe cumnatul său, Geoană, și pe Iliescu-KGB, trădându-și meseria și țara. Doar Băsescu a rămas la fel, încercând să apere interesul național de rechini de toate națiile.
