Acasă Actualitate „Curva” Pacepa – afacerea trădării (VI)

„Curva” Pacepa – afacerea trădării (VI)

DISTRIBUIȚI

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foștilor colegi ai adjunctului șefului Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceaușescu. Pe parcursul acestei luni, cånd se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduririi“ lui Pacepa, publicația noastră va trece în revistă elemente și date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe și al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației. Menționez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparține, deși subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparținånd unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush. Cum îl punctează foștii săi colegi vom vedea în cele ce urmează… G. Roncea    

Minciunile pacepiste din Orizonturile dezinformării

Un „superagent FBI“, pe numele său Wayne A. Barnes, se lăuda într-un cotidian central din iulie 2008 că „timp de 29 de ani s-a ocupat de contra-informațiile FBI pentru România și Uniunea Sovietică“ și că, în această calitate, printr-o bravă misiune încredințată, l-a întâmpinat, în ziua de 28 iulie 1978, la scara avionului militar C-131, pe baza aeriană prezidențială Andrews din Washington, pe trădătorul român Ion Mihai Pacepa, ex-general și fost adjunct al directorului DIE din anii '70.
După spusele „superagentului“, în astfel de situații „…în SUA, primul element care ne interesează este să aflăm sfera sa de cunoștințe și amploarea lor… asta se numește «knowledgeability» și ne ajută să stabilim de ce experți avem nevoie pentru a-i exploata și evalua informațiile… De regulă, un «debriefing», cum îl numim noi, durează între câteva săptămâni și câteva luni. Doar că au trecut 30 de ani de atunci și continui să aud noutăți de la general“, spune, oarecum amuzat, agentul american.
Îi spunem noi colegului american că tot ce „a avut a spune“ Pacepa, a spus în „Orizonturi roșii“. Iar dacă mai „spune“ ceva, este superfluu (sau mai degrabă, mincinos), acum când kilometri întregi de dosare (la unele din ele a lucrat și el, este adevărat) se află „la dispoziția“ oricui, adică a întregii opinii publice românești.
În „Orizonturi roșii“, Pacepa se referă mai pe larg la „faimoasele operațiuni TS“ ale serviciului de spionaj al României, iar prietenul lui, domnul Barnes, adaugă că acestea au avut ca scop „furtul de tehnologie militară și civilă… cele mai complexe au fost însă acțiunile de influență“. Referirile, în acest context, la așa-numita „clauză a națiunii celei mai favorizate“, constând în posibilitatea acordării de credite avantajoase pentru România, l-au descalificat demult pe Pacepa în fața românilor, pentru că aceștia au văzut cu ochii lor, au participat prin munca lor, la realizarea investițiilor făcute cu respectivii bani. De altfel, domnul Barnes recunoaște că acestea au „transformat România într-un monument“ (chiar dacă numai „pentru sine însuși“, adică, vezi Doamne, pentru Ceaușescu). Pentru a „privatiza“ acest „monument ceaușist“ s-au înghesuit și firme americane (Ford, Bechtel etc.)!

Spionajul – legitim doar pentru alții?

Nu putem, însă, să nu amintim că astfel de acțiuni de „furt de tehnologie“ constituie o bună parte din „bijuteriile coroanei“ serviciilor de informații. O confirmă reputatul Alexandre de Marenches, fost șef al informativului Franței: „Spionajul propriu-zis devine din ce în ce mai mult spionaj economic, industrial, științific… și este foarte rentabil. Serviciile de informații descoperă astfel un procedeu folosit de o altă țară. Dacă respectivul procedeu ar fi trebuit inventat și pus la punct, s-ar fi cheltuit, poate, ani de muncă și milioane de franci. Această formă de spionaj se poartă nu numai față de dușmani, ci, trebuie s-o spunem, și între prieteni“. Și, adăugăm noi, „afacerea Texas Instruments“ confirmă spusele contelui.
Iar un agent tot de la FBI ne spune și el: „la ordinul ofițerului operativ, agenții fură secretele, planurile, documentele, benzile informatice … de unde ei (ofițerii n.r.) nu pot ajunge: în interiorul guvernelor sau al instituțiilor științifice secrete ale țărilor lor“ (Robert Baer: „See no Evil“, Crown Publishers, New York, USA, 2001). Așa încât, nimic extraordinar în „acțiunile serviciului de spionaj român în SUA!!!“.
Dar Pacepa și emulul său le prezintă ca și cum ele ar fi fost inventate de „odioasa Securitate“, din care, cu mult profit personal, material și moral, a făcut parte și ex-generalul trădător. Tot minciună se numește și acest mod de a prezenta lucrurile. Iar domnul Barnes o întărește, lăudându-se că acțiunea „Clauza“ „ne-a dat posibilitatea să cunoaștem și să neutralizăm o bună parte a agenților de influență ai rezidenței DIE“. Nu prea ne vine a crede, pentru că, dacă au neutralizat ceva, au făcut-o nu cu „ajutorul“ clauzei, ci cu ajutorul trădătorului Pacepa, care a „turnat“ ceva agenți pe care el îi știa, pentru că, până la trădare, coordonase „operațiunile TS“ ale DIE. Iarăși, minciunele…

De cine se teme Pacepa?

Cât despre „Orizonturi roșii“, ce să spunem? O fi vrut el, „generalul, să schimbe istoria … și să-și reabiliteze trecutul…“. Numai că istoria nu a schimbat-o el, iar trecutul său este reabilitat, eventual pentru cei cărora trădătorul le-a adus servicii, în niciun caz nu pentru români. Căci românii știu că cel ce scoate sabia la poporul său se numește simplu: trădător. Și atunci, de cine se teme Pacepa?
Răspuns: „Pacepa se află în continuare sub protecția guvernului SUA, iar înfățișarea și vocea sa sunt clasificate și azi strict secret. Autoritățile de specialitate i-au construit o nouă identitate. Asta a cerut imaginație, eforturi, timp și bani. Acum generalul are o viață nouă, în care nimeni nu știe dacă el a auzit măcar de România. Dacă ar apărea la TV sau ar vorbi la radio, prietenii și vecinii vor realiza că el este, de fapt, generalul Pacepa. Asta ar constitui o încălcare flagrantă a normelor de securitate, precum și distrugerea noii sale identități“.
Deci, domnul general Pacepa se teme de prieteni și de vecini!! Da, pentru că în România nu mai există „comuniști fanatici care vor să se răzbune pe general pentru gloria și privilegiile pe care le-au pierdut din cauza lui“, cum afirmă domnul Barnes. „Din cauza lui“ nu niște comuniști fanatici au pierdut ceva; au pierdut ceva acei foști subordonați ai săi, anchetați și hărțuiți ca fiind „puii“ lui. Din nou, minciuni și… minciunele…
„Dar pericolul mare pentru general vine de la Răsărit“, ne spune colegul american, adică „din partea foștilor KGB-iști care conduc azi Rusia“, pentru că, vezi Doamne, „a expus detalii jenante“ într-o carte apărută în 2007 despre „relațiile operative“ avute de KGB cu Lee Harvey Oswald, asasinul lui Kennedy. În legătură cu respectiva carte s-au emis deja păreri, chiar în SUA, că n-ar fi fost scrisă de Pacepa. De altfel, la vremea respectivă (începutul anilor '60), Pacepa n-avea cum să cunoască astfel de „mașinațiuni“ pentru că era… mic… în funcție. Nu este, însă, exclus ca „mașinațiuni“ să existe acum, în legătură cu respectiva carte, pentru a mai întârzia adevărul despre asasinarea lui John Kennedy. Alte … „adevăruri“ pacepiste, adică tot minciuni!
(va urma)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.