Acasă Actualitate „Curva” Pacepa – afacerea trădării (VIII)

„Curva” Pacepa – afacerea trădării (VIII)

DISTRIBUIȚI

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foștilor colegi ai adjunctului șefului Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceaușescu. Pe parcursul acestei luni, când se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicația noastră va trece în revistă elemente și date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe și al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației. Menționez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparține, deși subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparținånd unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul și cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Țăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securității, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securității 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecția „Dosarului Pacepa“, realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe.
George Roncea

Ipotezele trădării

Ionel Gal, șef al Arhivelor Statului în perioada de referință, își exprimă îndoiala în ce privește paternitatea unor inițiative în domeniul spionajului politic, economic și militar puse pe seama lui Nicolae Ceaușescu. El crede că mai degrabă acestea au aparținut conducerii DIE, aflată într-o continuă goană după avansări, decorații și diverse avantaje materiale.
De altfel, pentru toate contribuțiile sale, Ion Mihai Pacepa a fost răsplătit cu grade și funcții de aproape toți miniștrii de Interne care l-au coordonat: Ion Stănescu, Emil Bobu și Teodor Coman. Din aceleași considerente, Nicolae Ceaușescu ar fi intenționat să-l numească șef al Casei Prezidențiale, o structură care, păstrând totuși proporțiile, urma să copieze organismul similar din SUA și să se ocupe de toate problemele familiei Ceaușescu.
Așadar, aflat în plină ascensiune și cu certe perspective de afirmare, după ce mai bine de jumătate din viață lucrase în aparatul de informații externe, Ion Mihai Pacepa hotărăște intempestiv să fugă în Occident.
În literatura dedicată serviciilor secrete (memorialistică și chiar istoriografie), unii îl laudă pe Ion Mihai Pacepa pentru anticomunismul său și lovitura dată regimului Ceaușescu, alții, în schimb, spun că generalul ar fi contribuit la anihilarea unui număr destul de mare de spioni ai DIE în Vest, prin deconspirarea lor. Nici motivul real al defectării sale nu este încă pe deplin clarificat, existând, în acest sens, cel puțin trei variante prezente atât în mass-media, cât și în bibliografia publicată după 1990.

Trei variante ale „defecțiunii“ lui Pacepa

Prima îi aparține chiar generalului care, în apărarea sa, povestește că a părăsit țara din cauză că Nicolae Ceaușescu i-ar fi cerut asasinarea lui Noel Bernard, directorul secției române a postului de radio Europa Liberă și că, deși a comis fapte reprobabile, nu a dorit să fie și nici nu a fost implicat vreodată în omoruri. Iată „argumentele“ generalului: „în aprilie 1978, Ceaușescu m-a însărcinat să îi creez o Casă Prezidențială după modelul Casei Albe și m-a luat apoi cu el în vizitele de stat pe care le-a făcut în SUA și Anglia. Acolo am fost împreună zi și noapte, și asta a creat o intimitate dezgustătoare între noi.
La 22 iulie, Ceaușescu m-a chemat la Neptun și mi-a ordonat să organizez asasinarea dușmanului său principal, Noel Bernard. Asta mi-a umplut paharul“.
De remarcat aici că momentul în care generalul a fost chemat de Nicolae Ceaușescu și propus pentru o nouă funcție, dacă memoria nu îi joacă feste, are loc la scurt timp după destituirea din fruntea DIE a generalului Nicolae Doicaru și înlocuirea acestuia cu generalul Alexandru Dănescu.
Varianta de mai sus nu este, însă, susținută de nicio altă sursă, dintre cele pe care am avut posibilitatea să le consultăm. E posibil chiar ca lucrurile să nu stea întocmai după cum relatează generalul, în documentele anchetei din anii 1978-1980 neexistând absolut nicio referire la vreun ordin expres pentru anihilarea șefului secției române de la Europa Liberă.
În dosarele respective sunt enumerate, însă, alte rațiuni probabile care au stat la baza deciziei generalului de a rupe legătura cu regimul de la București.

Varianta a doua – eșecul afacerii Fokker

Este vorba de cea de-a doua variantă vehiculată în timpul anchetei care a urmat defectării generalului Ion Mihai Pacepa, și anume că acesta, nemulțumit de faptul că nu fusese numit la conducerea DIE și având de ascuns o serie de ilegalități și acte de corupție, a fost nevoit să rămână în Occident. Și, dincolo de aprecierile mai mult sau mai puțin subiective ale celor care i-au fost colegi ori subordonați, presa din Occident, foarte promptă în anunțarea evenimentului al cărei protagonist a fost Ion Mihai Pacepa, a prezentat cel mai bine rațiunea gestului făcut de general.
În RFG, ziarul „Kölnische Rundschau“, din 3 august 1978, încheie unul dintre articolele având ca temă defectarea adjunctul șefului DIE cu aprecierea unui partener de tratative din Bremen, care afirma că generalul „s-a dovedit întotdeauna un luptător pentru patria sa. Eu personal nu cred că el ar fi trecut de bună voie la un serviciu secret occidental. Mai degrabă bănuiesc că el a fost constrâns la aceasta pentru a salva ce mai era de salvat din afacerea cu Fokker“.
Încercarea eșuată a regimului de la București de a cumpăra licența de fabricație a unui avion mediu-curier de la firma Fokker era văzută astfel ca principala motivație a fugii demnitarului român. Constantin Stanciu, ministru adjunct la Comerțul Exterior, implicat și el în această afacere, era de părere că toate negocierile duse cu partea vest-germană s-au soldat cu un eșec, iar acesta putea constitui o cauză a trădării lui Ion Mihai Pacepa sau a alegerii momentului dispariției lui.
Elemente care ar putea veni în sprijinul ideii că afacerea Fokker ar fi cauza trădării lui sunt cele relatate de Spitra, respectiv starea de excesivă nervozitate și lipsă de control a lui Pacepa în timpul discuțiilor cu Schäffler, președintele concernului vest-german Fokker-Bremen (violent, fuma țigară după țigară, lăsa țigara din gură aprinsă în scrumieră și aprindea țigarete subțiri de foi, cerea brichetă, în vreme ce pe a lui o pipăia s-o scoată din buzunar și n-o găsea).

Varianta a treia – deconspirarea de către contraspionaj

A treia variantă asupra motivelor care au stat la baza defectării generalului Ion Mihai Pacepa este cea vehiculată tot în mediile de informare occidentale, la începutul lunii august, atunci când vestea trădării acestuia, prezentat în mod eronat drept consilier pe probleme de securitate al președintelui Ceaușescu, a făcut înconjurul lumii. Astfel, ziarul „Die Welt“ publica în numărul său de marți, 8 august 1978, sub titlul „Omul de încredere al lui Ceaușescu ar fi obținut azil în SUA“ aserțiunea după care „românul întreținea, de mai mult timp, contacte cu serviciul secret al SUA. Primele puncte de contact au existat înainte ca Ion Pacepa să fi făcut carieră politică“. La capitolul motive pentru dispariția sa bruscă, ziarul vest-german pretindea că generalul a simțit „o dezvăluire de către contraspionajul român și s-a decis să nu se mai întoarcă“.
În cadrul emisiunii „Ecoul zilei“ a postului de radio WDR, a fost prezentat, la orele 18,30 în ziua de 2 august, un comentariu în care se menționa că Ion Mihai Pacepa „urma ca să fie inclus într-o amplă remaniere guvernamentală. Dacă a bănuit sau a știut acest lucru, atunci pentru el a fost tot atât de sigur că aceea era ultima sa călătorie în Occident și, astfel, ultima sa posibilitate de a rămâne în străinătate“.
Așa se explică și modificarea de către Ion Mihai Pacepa a unor telegrame adresate șefului statului și transmise de la București, în timpul vizitei la Londra a lui Nicolae Ceaușescu. În una dintre aceste telegrame se cerea de la București trimiterea unei delegații în RFG pentru negocieri economice, fără a se nominaliza anumite persoane. Ion Mihai Pacepa a schimbat, însă, conținutul telegramei, introducând în textul acesteia solicitarea ca el și ministrul adjunct al Comerțului Exterior, Constantin Stanciu, să se deplaseze la negocieri.
(va urma)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.