Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foștilor colegi ai adjunctului șefului Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceaușescu. Pe parcursul acestei luni, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicația noastră trece în revistă elemente și date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe și al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației. Menționez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparține, deși subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparținând unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul și cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Țăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securității, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securității 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecția „Dosarului Pacepa“ realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe.
George Roncea
Pacepa nu a beneficiat de regim special din partea SUA
Cercetătorii care au avut acces la documentele întocmite de Stasi, Securitatea est-germană, pe marginea cazului Pacepa, unde apare calitatea de agent al CIA, își exprimă totuși îndoiala cu privire la racolarea de către CIA a generalului Ion Mihai Pacepa, socotind analiza Stasi ca fiind influențată de ceea ce se întâmpla la București, unde Nicolae Ceaușescu era convins de colaborarea cu CIA a adjunctului șefului DIE.
În ce ne privește, credem că este totuși puțin probabil ca Ion Mihai Pacepa să fi spionat pentru americani înainte de 1978, el primind cetățenia abia după zece ani de rezidență pe teritoriul SUA. În alte cazuri, precum cel al diplomatului Mircea Răceanu, ori al căpitanului Constantin Răuță, cetățenia mult dorită a fost obținută în decurs de un an și șase luni, respectiv doi ani.
În plus, dacă acesta ar fi fost „cårtiță“ americană e limpede că CIA ar fi avut nevoie de general în România, în imediata apropiere a lui Nicolae Ceaușescu, pentru a afla ce decizii se iau la vârf, atât la București, cât și în celelalte țări socialiste.
În consecință, utilitatea generalului nu era în aducerea lui pe teritoriul american și, fiind cunoscut că autoritățile americane ofereau un regim special celor care colaboraseră în trecut cu SUA, putem crede că Ion Mihai Pacepa nu făcuse totuși parte, în iulie 1978, din această categorie privilegiată.
Pacepa: „Eu am servit cu credință până acum!“
Probabil că, într-adevăr, lui Ion Mihai Pacepa, după eșecul său de a prelua conducerea deplină a DIE, i s-a promis de către Nicolae Ceaușescu numirea în fruntea acelei instituții numite Casa Prezidențială, după model american, structură ce urma să includă Direcția a V-a de Securitate și Gardă a președintelui țării, sectorul de protocol al Consiliului de Stat și al MAE, sectorul presă de la CC al PCR și alte activități de la Gospodăria de Partid.
Atât în documentele anchetei, cât și în memorialistica unor generali se arată că acest zvon circula încă din primăvara anului 1978, iar adjunctul șefului DIE nu a scăpat prilejul de a se împăuna cu acest titlu de viitor „șambelan“ al lui Nicolae Ceaușescu. Toate au fost sigure până când a apărut necazul cu intrarea în țară a unui tir venit de la Beirut plin cu diverse bunuri (televizoare, frigidere, porțelanuri etc.) pentru cadrele de conducere din DIE, fără a fi controlat în vamă.
În urma unei scrisori anonime, care se pare că a pornit de la cineva din Ministerul de Finanțe, Nicolae Ceaușescu a ordonat o anchetă și câțiva activiști din aparatul CC, sub conducerea generalului Constantin Olteanu, au stabilit că datele se confirmau. Din acel moment, Ion Mihai Pacepa își vedea tot mai reduse șansele de a accede în funcția promisă de Nicolae Ceaușescu.
A încercat să medieze pe lângă acesta din urmă, prin intermediul Andruței Ceaușescu, care a și reușit să obțină indulgența necesară, însă prea târziu. Generalul Ion Mihai Pacepa, frământat de îndoieli, a decis să treacă de partea cealaltă a baricadei, nu însă înainte de a avea o ultimă întâlnire cu Nicolae Pleșiță căruia i-ar fi spus, în fugă: „Rețineți treaba asta: eu am servit cu credință până acum!“. Dacă lucrurile au stat într-adevăr așa, atunci ideea unei colaborări mai vechi a lui Ion Mihai Pacepa cu serviciile de informații occidentale nu are suport, iar defectarea sa are la bază o banală anchetă pentru evaziune și temerile pe care Ion Mihai Pacepa le avea pentru cariera sa.
Consecințe ale defectării generalului Pacepa
După cum susțin unele surse memorialistice, fiind înștiințat de trădare, Nicolae Ceaușescu a făcut o criză de nervi și a cerut ca „trădătorul să fie adus imediat acasă“. Calea ordonată de liderul PCR era aceea de a adresa autorităților americane cererea de extrădare a lui Ion Mihai Pacepa. Acestea nu s-au grăbit deloc să dea un răspuns regimului de la București, iar atunci când a venit, departe de a da satisfacție solicitării, răspunsul cerea ca partea română să refacă cererea sa în spiritul unui tratat de extrădare româno-american semnat în 1924.
Realizând că un nou demers de acest gen nu ar fi avut în niciun fel vreo contribuție la soluționarea problemei, Ceaușescu a oprit demersurile în acest sens, solicitând însă autorităților americane printr-un emisar din CPEx, trimis în SUA, ca diplomații români să nu fie prigoniți și denigrați de către serviciile speciale americane. S-a pus astfel, în plan extern, surdină cazului Ion Mihai Pacepa.
În țară, însă, „conducătorul suprem“ a ordonat o aspră anchetă care să conducă, între altele, la decapitarea serviciului de spionaj al României.
Între măsurile preconizate și realizate parțial s-au numărat: refacerea din temelii a DIE sub o nouă titulatură, trecerea în rezervă, scoaterea la pensie sau plasarea în alte unități ale MI a ofițerilor care fuseseră subordonați și colegi ai generalului Ion Mihai Pacepa, rechemarea în țară a majorității ofițerilor care lucrau sub acoperire diplomatică în Occident bănuiți că erau cunoscuți de către defector. Deși numărul lor nu era atât de mare pe cât s-a acreditat, cei mai mulți dintre ofițerii ilegali plantați în exterior sub identități de împrumut și care nu beneficiau de acoperire diplomatică au revenit în țară, părăsind propriile familii și renunțând la pozițiile obținute în cadrul unor obiective de interes pentru spionajul românesc. Au fost aduși în țară chiar și o parte din informatorii despre care se presupunea că sunt cunoscuți de defector.
Decapitarea spionajului extern românesc
Se duceau astfel de râpă eforturile unei direcții, de-a lungul a două decenii, de a-și forma cadre, de a crea legende și o agentură performantă, capabilă să ofere informații de valoare. Fuga lui Ion Mihai Pacepa era, fără îndoială, o lovitură dată nu numai cuplului prezidențial, ci și personalului DIE, cu consecințe dezastruoase atât asupra carierei, cât și asupra existenței particulare a acestora.
Toți generalii din conducerea DIE au fost internați în „apartamentele“ de la Rahova și, timp de circa două luni, au încărcat sute de file cu propriile declarații. Din analiza acestora, comisia de anchetă încerca să ofere un răspuns la întrebarea care era pe buzele tuturor, inclusiv ale familiei Ceaușescu: Cum a fost posibil ca Pacepa să trădeze?
Au fost căutați vinovații și, în cadrul DIE, se propuneau soluții pentru protejarea rețelei informative în exterior. În această idee, au fost cercetate sute de dosare de cadre și de agenți pentru a se vedea în ce măsură sunt vulnerabili sau loiali. Tudor Postelnicu, cu acordul și la indicația lui Nicolae Ceaușescu, a trecut la schimbarea cadrelor cu funcții de răspundere din sistemul de spionaj și contraspionaj extern care au avut legături sau au fost cunoscute de Ion Mihai Pacepa.
În consecință, au fost retrași cei mai mulți dintre ofițerii cu acoperire diplomatică de la Washington, New York, Paris, Roma, Köln, Tokyo și din capitalele unor țări ale Americii Latine. Însuși ministrul de Interne, Teodor Coman, a fost destituit și numit prim-secretar la Vâlcea. Destituit și din funcția de ministru al Turismului, fostul șef al DIE, Nicolae Doicaru, a fost trimis director la un IAS în apropierea Bucureștiului. La conducerea spionajului românesc, cu grad de ministru adjunct, a fost numit fostul secretar cu probleme de propagandă al Capitalei, Romus Dima, care, din afirmațiile unor experți avizați, a distrus ceea ce nici Pacepa nu reușise.
Generalul Eugen Luchian, un apropiat al lui Ion Mihai Pacepa, este arestat, judecat și condamnat la 8 ani de închisoare pentru deținere documente secrete. Generalul Gheorghe Toader, prieten și colaborator al lui Ion Mihai Pacepa, este retrogradat și trimis director adjunct la Arhivele Statului, la serviciul de restaurare a documentelor.
Însă alți doi generali, Gheorghe Manea și Gheorghe Marcu, primul – șef peste „ilegali“, al doilea – responsabil de comerțul cu sași și evrei, au rămas în structurile de comandă ale spionajului românesc.
(va urma)
