Acasă Actualitate „Curva” Pacepa – afacerea trădării (XXI)

„Curva” Pacepa – afacerea trădării (XXI)

DISTRIBUIȚI

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foștilor colegi ai adjunctului șefului Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceaușescu. Pe parcursul lunii iulie, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicația noastră trece în revistă elemente și date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menționez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparține, deși subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparținând unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
Este necesară o schiță a cadrului politic internațional în care a avut loc „defecțiunea“ lui Pacepa, pentru a înțelege cât stă în picioare din „argumentația“ hagiografilor acestuia, ce susțin că acesta ar fi adus mari servicii Vestului, deși este greu de crezut că putea aduce mai mari servicii Occidentului, în acea perioadă, decât Ceaușescu însuși.
Faptul că abia după zece ani de la intrarea pe mâna americanilor a început să fie folosit Ion Mihai Pacepa arată că de fapt „utilitatea“ sa a început să fie speculată într-un cu totul alt context internațional decât acela în care „a ales libertatea“, fostul cadru adus în DIE de către Alexandr Mihailovici Saharovski, nimeni altul decât mai marele consilierilor sovietici din Securitate, în perioada 1949-1953. Surprinzător sau nu, se pare că acest aspect a fost obliterat din dosarul de cadre al lui Pacepa, „ascendența“ sa fiind practic necunoscută colegilor săi de mai târziu, din Securitatea care începuse eliminarea cadrelor sovietice din structură.
După analiza din episoadele trecute a istoricului și cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Țăranu, urmează alte selecții din „Dosarul Pacepa“ realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe. Realizatorii „Periscop“ au selectat, cu privire la cazul Pacepa, și analiza altui specialist, dr. Ion Constantin, cercetător științific principal la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului.
Acesta trasează o linie de demarcație între cazul Pacepa și alt caz celebru, cazul Kuklinski, realizând o analiză comparativă și aducând argumente ce scot în evidență distincția netă între aceste două cazuri. Mulți dintre apologeții lui Pacepa s-au referit la cazul polonezului Ryszard Kuklinski (foto), pentru a-l zugrăvi și pe Pacepa drept erou. Vom vedea că deosebirea dintre cele două situații (și personaje) nu este în niciun caz în favoarea lui Pacepa.
George Roncea

Ascensiunea lui Kuklinski la nivelul cel mai înalt al ierarhiei sovietice

În anii '70, Kuklinski a avansat treptat în ierarhia militară, prin posibilitățile informative sporite pe care le dobândea, devenind tot mai util pentru serviciul de spionaj în favoarea căruia lucra. La 20 septembrie 1973, Ryszard Kuklinski a fost numit director adjunct al Departamentului de Pregătire și Operațiuni din cadrul Statului Major General al Armatei. Noua funcție i-a creat oportunități sporite de a accede mai ușor la date de interes din centrele de comandă ale unităților poloneze și sovietice dislocate în Polonia.
Beneficiind de aprecierea și încrederea deosebită a generalilor polonezi și sovietici, în perioada 1974-1975, Kuklinski a fost trimis la un curs special pentru ofițerii de elită, organizat de Academia Forțelor Armate Sovietice „Kliment Voroșilov“ de la Moscova. Aici a fost verificat, desigur, de serviciile de informații sovietice, militar (GRU) și civil (KGB), care nu au descoperit însă nimic deosebit în ceea ce privește contactele și colaborarea ofițerului polonez cu CIA. La Moscova, Kuklinski – care vorbea foarte bine limba rusă – a stabilit relații cu mai mulți generali sovietici, consolidându-și, totodată, prietenia cu generalul Kiszczak, pe care l-a ajutat să-și termine studiile la Academia „Voroșilov“.
La puțin timp după revenirea de la Moscova, în 1976, Kuklinski a fost avansat la gradul de colonel și numit în funcția de șef al Secției I-a Planificare Strategică și de Apărare și totodată locțiitor al șefului Direcției Operative din Statul Major General al Armatei. El a devenit unul dintre colaboratorii cei mai apropiați ai ministrului Apărării Naționale, generalul W. Jaruzelski, luând parte la consfătuirile secrete ale Comandamentului trupelor sovietice de ocupație și cele ale Pactului de la Varșovia. I-a cunoscut personal pe comandanții sovietici de cel mai înalt nivel, precum mareșalul Ogarkov, mareșalul Kulikov, mareșalul Ahromeev, generalul Gribkov, cât și pe ministrul Apărării și prietenul lui Brejnev – mareșalul Ustinov. Printre generalii polonezi și sovietici, Kuklinski se bucura de o mare autoritate în ceea ce privește capacitatea sa de a rezolva marile probleme operative de stat major. Avea, de asemenea, raporturi strânse de colaborare cu ofițeri specializați în planificarea activităților operative, atât de la Varșovia și Moscova, cât și din capitalele altor state membre ale Tratatului de la Varșovia.

Informațiile lui Kuklinski au schimbat apărarea strategică a SUA

La sugestia patronilor săi americani, în anii 1975-1976 Kuklinski a elaborat un amplu Memoriu de analiză strategico-militară, cu privire la posibilitatea izbucnirii celui de-al treilea Război Mondial, ca urmare a unei prezumtive agresiuni a Uniunii Sovietice asupra statelor NATO. Începută încă din 1971, această lucrare a ajuns, în final, să aibă peste 400 de pagini, reprezentând o adevărată capodoperă de artă militară. Ea înfățișa diversele scenarii posibile ale evoluției situației militare pe plan european și mondial, date cu privire la potențialul de care dispun statele membre ale Tratatului de la Varșovia, pentru o eventuală confruntare cu Pactul Nord-Atlantic. Materialul cuprindea elemente detaliate cu privire la forțele armate pe care le avea fiecare dintre țările membre ale Tratatului, inclusiv sub aspectul punctelor slabe, nevralgice ale acestora. Documentul oferea, astfel, o bază metodologică și teoretică pentru orice analiză comparativă riguroasă a forțelor celor două pacte militare. Făcând un studiu analogic nu doar asupra forțelor sovietice, ci și a celor ale NATO, Memoriul sugera practic schimbările ce se impuneau a fi adoptate în politica americană de apărare.
Raportul lui Kuklinski a fost în detaliu analizat și discutat în cercurile cele mai înalte ale conducerii administrației SUA, cât și în cele ale NATO. Potrivit unor autori polonezi, memoriul lui Kuklinski a constituit principala cauză a schimbării doctrinei de apărare strategică a SUA în Europa. Ca urmare, Statele Unite au luat decizia ca, în eventualitatea unui atac din partea Uniunii Sovietice și a sateliților acesteia, pe continentul european să fie folosite doar armele convenționale, nu și cele atomice. Această orientare se va regăsi în doctrina și politica de apărare promovată, la sfârșitul anilor '70 ai secolului trecut, de către administrația președintelui Jimmy Carter, cât și la începutul mandatului lui Ronald Reagan.

Americanii au primit date de importanță capitală

Dispunând de asemenea posibilități informative, Kuklinski a fost în măsură ca, în cei zece ani de colaborare, să le furnizeze americanilor date și documente de importanță capitală, el fiind un adevărat „barometru“, prin intermediul căruia Washingtonul descifra orice schimbări și fluctuații în politica promovată de Tratatul de la Varșovia, sub conducerea URSS, față de SUA și țările Alianței Nord-Atlantice. Fiind folosite la „prognozarea vremii“ în materie politică, aceste date au făcut posibil ca SUA să dispună de posibilitatea cunoașterii anticipative a posibilităților sovieticilor de a declanșa un act de agresiune neașteptat împotriva Occidentului. Potrivit celor mai multe dintre lucrările și studiile publicate în Polonia și în alte țări, volumul total al documentelor militare și informațiilor furnizate de R. Kuklinski americanilor însuma circa 35.000 de pagini, dintre care cel puțin 34.000 de file erau în limba rusă. Calcule mai recente arată, totuși, că numărul total al paginilor materialelor furnizate de agentul polonez a fost de 42.000. în afara informațiilor curente cu privire la conținutul consfătuirilor secrete, deciziile luate asupra organizării, funcționării și dislocării unităților sovietice și ale Tratatului de la Varșovia, colonelul polonez a livrat CIA informații strict secrete de importanță strategică deosebită.
(va urma)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.