UPDATE 18:30 Avocatul medicului din Iași a transmis că Tesloianu a recunoscut faptele și a argumentat că a făcut aceste lucruri pentru a salva vieți pentru că nu existau dispozitive suficiente.
Dan Tesloianu, fost șef al Laboratorului de Cardiologie intervențională, de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi a fost arestat preventiv de Tribunalului București.
„Suspectul și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu, cu intenție, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017- august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de proveniență nu se cunoaște, ignorând riscul de a provoca pacienților probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deși acest lucru este interzis de legislația primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicția reutilizării acestora”, arată procurorii.
Din probele administrate până în prezent, a rezultat că medicul suspect a operaționalizat o rețea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienți decedați, fără respectarea prevederilor legale și fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparținătorilor.
Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de proveniență) și, în consecință, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătății, certificate de garanție și documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare.
„O mare parte dintre intervențiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienți decedați, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaționalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacții de natură a conduce la simptomatologia specifică”, mai arată procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cinci persoane sunt urmărite penal
Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală a PÎCCJ au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cinci persoane fizice (inclusiv medicul suspectat și reținut), având calitatea de medici la un spital din municipiul Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, precum și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de alte patru persoane fizice, având calitatea de pacienți ai unui spital din municipiul Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Față de unul dintre suspecții medici, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligația de a nu mai exercita profedia de medic.
„În situația de fapt reținută de procurori se consemnează că cei cinci suspecți medici, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultații de specialitate unor pacienți, au primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activitățile prestate. În ceea ce îi privește pe cei patru suspecți pacienți, s-a reținut că aceștia au oferit medicilor diverse sume de bani cu titlul de mită pentru serviciile primite”, arată PÎCCJ.
Au fost percheziții în mai multe locații din Brașov, Iași și Neamț la persoane, firme, unități medicale și un ONG într-un dosar în care există indicii că medicii ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale cu încălcarea pricedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor cardiace.
„Din cercetări a rezultat suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni de dare de mită, luare de mită și falsuri, săvârșite de cadre medicale sau persoane din anturajul acestora, precum și indicii cu privire la faptul că aceste cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace (stimulatoare cardiace și defibrilatoare), care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea ori viața unor persoane, pacienți ai acestora. De asemenea, au fost constatate încălcări ale prevederilor legale în domeniul construcțiilor, cu privire la un imobil situat într-o zonă încadrată ca arie protejată”, a transmis Poliția Română.
După efectuarea perchezițiilor domiciliare, echipele constituite împreună cu organele de control din cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția regională antifraudă fiscală Suceava vor efectua controale specifice, în vederea luării măsurilor legale cu privire la operațiunile derulate de societățile comerciale vizate, în domeniul producerii și distribuției de echipamente și dispozitive medicale.
De asemenea, vor fi puse în executare nouă mandate de aducere ale persoanelor cercetate în cauză și vor fi citați mai mulți martori, în vederea audierii, activitățile urmând a fi desfășurate la sediul IPJ Iași.
Dosarul a plecat de la un control profesionist al Casei Județene de Sănătate. Detalii AICI
Vineri dimineața au avut loc zeci de percheziții în trei județe, la o primărie, cinci spitale, un ONG, sediile unor firme și domiciliile unor persoane fizice. Sunt investigate, printre altele, mai multe infracțiuni de dare de mită, luare de mită și falsuri, săvârșite de cadre medicale sau persoane din anturajul acestora.
Vineri Poliția a comunicat OFICIAL:
La această oră, în vederea completării materialului probator într-o cauză complexă, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată și continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Investigații Criminale, I.P.J. Brașov, I.P.J. Iași, I.P.J. Neamț și I.P.J. Suceava, pun în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară (17 – D.I.C. și 7 – D.I.C.E.).
Activitățile se desfășoară în județele Brașov (3), Iași (20) și Neamț (1), la sediile sociale ale unor firme (3), la domiciliile persoanelor fizice (9) presupus a fi implicate în activitatea infracțională sau la imobile deținute de acestea (5). De asemenea, vor fi efectuate percheziții domiciliare la sediul unei primării comunale (1), a unor unități medicale – spitale (5) și la un O.N.G. (1).
Totodată, vor fi efectuate 8 controale economice la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale și se vor pune în aplicare 4 ordonanțe prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională.
Potrivit unor surse judiciare, sutn vizate Primăria Movileni, Clădirea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași (Policlinica Mare), Secția Cardiologie Intervențională din cadrul spitalului cu același nume, doctor Dan Tesloianu și dr. Eduard Belu, din cadrul Spitalului Militar Regina Maria din municipiul Brașov, secția cardiologie.
Au căzut pe tehnică
Din cercetări a rezultat suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni de dare de mită, luare de mită și falsuri, săvârșite de cadre medicale sau persoane din anturajul acestora, precum și indicii cu privire la faptul că aceste cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace (stimulatoare cardiace și defibrilatoare), care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea ori viața unor persoane, pacienți ai acestora.
De asemenea, au fost constatate încălcări ale prevederilor legale în domeniul construcțiilor, cu privire la un imobil situat într-o zonă încadrată ca arie protejată.
După efectuarea perchezițiilor domiciliare, echipele constituite împreună cu organele de control din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția regională antifraudă fiscală Suceava vor efectua controale specifice, în vederea luării măsurilor legale cu privire la operațiunile derulate de societățile comerciale vizate, în domeniul producerii și distribuției de echipamente și dispozitive medicale.
De asemenea, vor fi puse în executare 9 mandate de aducere ale persoanelor cercetate în cauză și vor fi citați mai mulți martori, în vederea audierii, activitățile urmând a fi desfășurate la sediul I.P.J. Iași.
La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigații Criminale și Direcția de Investigare a Criminalității Economice, precum și din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice, de investigații criminale, pentru acțiuni speciale și criminalistică ale I.P.J. Brașov, I.P.J. Iași, I.P.J. Neamț și I.P.J. Suceava.
Activitățile de control se vor desfășura împreună cu organe de control din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală.
Echipele participante la operațiune beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și Ministerului Sănătății.
Asta se întâmplă de mulți ani în toată țara bă jegurilor din justiție. De-abia acum ați descoperit și voi ,,apa caldă”. Cine dracu mai crede în fățărnicia voastră. Dați-vă toți demisia escrocilor pentru că ați favorizat dintotdeauna infractorii din sistemul sanitar mafiotizat. Voi sunteți mai mafioți ca și criminalii din sănătate. Mușamalizați toate dosarele pe care le deschideți. Faceți doar vâlvă să creadă prostimea că voi aveți activitate și că aplicați legea, în realitate toate dosarele de corupție din sistemul sanitar mafiotizat le-ați mușamalizat ticăloșilor, începând de la fraudarea examenelor până la malpraxisuri, toți au scăpat. Sunteți un GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT!