Georgiana Naghel și Luana Radu au participat anul trecut după descinderile mascaților la vila fraților Tate, la emisiunea lui Dan Capatos de la Antena 1, filmarea putând fi vizionată la finalul articolului.
Acestea au mințit că frații Tate nu se mai ocupă de videochat de zece ani și au povestit că în seara presupusului viol, au mai fost două femei prezente, având loc doar o partidă de sex între cele trei și Andrew Tate. Fosta polițistă a argumentat că nu putea să fie viol de vreme ce Tate și moldoveanca mai făcuseră sex și, cel mai important, ei i-a plăcut finalizarea cel mai mult dintre toate cele trei fete.
Munca în contul unei datorii este trafic de persoane
Tate le calcula fetelor costul locuinței, al mâncării, al diverselor intervenții estetice și dacă fetele voiau să renunțe, acesta și cele două complice le forțau să rămână pentru a plăti datoriile.
Declarațiile fetelor care NU se consideră victime îi îngroapă pe frați
Toate fetele care au lucrat pentru Tate, inclusiv Beatrice (foto) au declarat ca martore că împărțeau banii după ce li se opreau contravalaoarea datoriilor, lucru cu care ele erau de acord. Însă fetele nu erau angajate și forma lor de colaborare chiar și de bună voie, reprezintă trafic de persoane pentru cei care nu prestează dar încasează bani
Organizația Națiunilor Unite definește cele mai comune 3 tipuri de trafic de persoane: traficul sexual, munca forțată și munca în contul unor datorii pe bani mai puțini decât în mod curent.
Percepțiile oamenilor despre traficul de persoane implică adesea, în mod eronat, doar ideea că femeile sunt forțate să se prostitueze. Acesta este doar un aspect al traficului de persoane. Victimele pot presta oricare tipi de muncă, forțat sau în contul unei datorii, printre altele:
• servitute domestică
• munca agricolă
• de fabricație
• servicii de menaj
• servicii hoteliere
• constructie
• sănătatea și îngrijirea bătrânilor
• saloane de coafura si unghii
• prostituţie
• dans club de striptease”, explică Organizația Națiunilor Unite.
Prima plângere depusă la Poliția Voluntari de una din victimele lui Tate a fost chiar pentru acest fel de trafic de persoane spunând că nu a fost lăsată să plece pentru că abia îi plătiseră silicoanele și trebuia să le achite prin prestarea pe Onlyfans, dar polițiștii au îngropat dosarul penal.
De altfel, în definiția traficului de persoane din Codul Penal românesc, leguitorul a scris: „Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.”
La minutul 6:47 Luana Radu sustine ca eu colaboram cu baietii (adica fratii Tate) de ani de zile.
Fosta politista Luana s-a ocupat de plangerile la politie cum scrie si pe articolul de pe Gandul
Sper ca cei de la DIICOT au acest video.
Bodyguardul fratilor Tate, Bogdan Stancu a declarat pentru BBC: „fetele credeau ca vor fi luate de sotie” Mariajul face parte din metoda loverboy. Toti din anturajul lor sunt experti in manipulare.
Sper ca toti 5 sa faca ani buni de inchisoare.