Dacă mai erau unii jurnaliști pentru care fostul procuror Dan Voinea, care pe vremuri le servea rechizitorii pentru a le transcrie în ziare, reprezenta un reper și îl intervievau în Decembrie cu o fascinație demnă de sindromul Stockholm, acum, viața de vedetă a rușinii justiției române, groparul dosarelor Mineriadei și Revoluției, s-a terminat. Pentru patru dintre cele cinci cărţi scrise de fostul senator Cătălin Voicu în penitenciar i-au fost acordate recomandări de conferenţiar doctor Dan Voinea. Voicu a câștigat astfel 120 de zile de libertate. Fost procuror militar, Voinea a devenit celebru ca acuzator în procesul soţilor Ceaşescu, dar şi ca anchetator-gropar al dosarelor Revoluţiei. Titlurile cărţilor lui Voicu girate de Dan Voinea sunt: „Securitatea naţională concept constituţional şi legal“, „Examinarea doctrinei şi jurisprudenţei privind apărarea securităţii naţionale“, „Prevenirea actelor de terorism şi protecţia libertăţilor publice“ şi „Stările de criză în democraţie“.
Surprinzător este faptul că Dan Voinea care timp de peste 15 ani a anchetat dosarele evenimentelor din 1989 nu numai că nu a găsit niciun vinovat dar acum începe să-i și ajute pe escrocii din pușcării pe care-i cunoaște de atunci.
Destructurarea „rețelei Voicu”, cea întinsă asupra unei mari părți a sistemului nostru juridic a fost unul dintre marile succese ale anului 2009. Dar cine a fost „marele tartor” Cătălin Voicu? Jurnalistul Vasile Surcel a prezentat pentru ziarul Curentul evoluția lui Cătălin Voicu: „Ascensiunea lui Voicu a început chiar din decembrie 1989, pe vremea când el avea doar 24 de ani. În noaptea de 21 decembrie, a făcut parte din Regimentul 3 Mecanizat, cel care a participat la reprimarea protestatarilor din Piața Universității. Ulterior, mai mulți revoluționari au relatat că el s-a aflat la comanda unuia dintre TAB-urile care au spart baricada din fața Hotelului Intercontinetal. Chestionat în legătură cu acest episod, Cătălin Voicu a declarat, la un moment dat, că habar n-are, că de fapt el ar fi adormit în TAB-ul aflat în plină misiune. Mda, mare erou, mare caracter. Cert este că, la comanda Regimentul 3 Mecanizat s-au aflat trei ofițeri: Ionel Marin, Dumitru Iliescu şi Gabriel Nagy. Trei doamne și toți trei! Căci, ulterior, deși au făcut parte din cele mai dure forțe de represiune, fiecare dintre aceștia au avut parte de niște evoluții profesionale la fel de spectaculoase. Unul dintre anchetatorii evenimentelor petrecute în vremea Revoluției a declarat că, pe 22 decembrie 1989, tânărul Cătălin Voicu și-a făcut apariția la Procuratura Generală unde a spus că are ordin să-l apere pe procurorul general Nicolae Popoviciu. Ulterior, un alt procuror a relatat că, la doar o zi după execuţia Ceauşeștilor, așadar pe 26 decembrie 1989, Ion Iliescu l-a trimis din nou pe locotenentul Cătălin Voicu ca să supravegheze activitatea din Procuratura Generală. Imediat ce a ajuns acolo, el a spus tuturor că, din acel moment, cine nu execută ordinele va fi împuşcat ca terorist. Iar asta o făcea după ce-și scosese pistolul din teacă şi îl învârtea amenințător pe deget, mai abitir ca un cow-boy dintr-un film prost. Iar asta se petrecea în acele zile în care puteai fi împușcat pe stradă dacă cineva striga după tine „teroristule!”. De fapt acelea au fost condițiile în care s-au cercetat atunci „crimele Revoluției” și tot așa a încercat regimul girat de Iliescu să descopere care au fost „teroriștii super-instruiți, care trag din orice poziție”. Cei care-l cunosc mai bine pe Cătălin Voicu afirmă că acela a fost debutul relațiilor sale cu procurorii și mai apoi cu judecătorii. Ceva mai târziu, pe 9 ianuarie 1990, funcția de Procuror General al României a fost ocupată de Gheorghe Robu. Care, din cine știe ce motive, și l-a ales drept aghiotant exact pe Cătălin Voicu, „somnorosul” de pe TAB-ul Revoluției. Ulterior, evoluția profesională a lui Voicu s-a derulat în tandem cu avansările ierarhice ale lui Dumitru Iliescu, însă ambele sub atenta coordonare a lui Ion Iliescu. Ajuns general în SPP, Dumitru Iliescu l-a promovat și pe Voicu în structurile de comandă ale SPP. De acolo, celălalt Iliescu, așadar Ion, l-a avansat la gradul de general, l-a decorat în câteva rânduri, iar mai apoi l-a adus mai aproape de el, pe post de consilier în Administraţia Prezidenţială. Mai târziu, atunci când fostul PDSR a intrat în opoziție, Dumitru Iliescu şi Cătălin Voicu s-au dat la fund, și s-au apucat de afaceri: au fost parteneri într-o firmă de protecţie şi pază care a activat ca un veritabil serviciu particular de informaţii. Apoi, după anul 2000, în cel de al „en-șpelea” mandat al lui Ion Iliescu, același Cătălin Voicu a revenit la Cotroceni, și tot pe post de consilier prezidenţial. Adică exact acolo de unde „se dădea ora exactă” a politicii dâmbovițene.”
