Conform articolului 49 aliniatul 1 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, „Registrul partidelor politice este instrumentul legal de evidenţă a partidelor politice din România.” Prin urmare, cine este înscris în acest registru ca președinte, este în drept să reprezinte formațiunea politică.
Îmbătat de putere și ocupat cu atacarea statului de drept, Călin Popescu Tăriceanu a omis să-și analizeze propria situație electorală așa că în Registrul Partidelor sunt înscriși el și Daniel Constantin drept co-președinți pentru ALDE.
Conform articolului 16. aliniat (2) din Legea privind alegerile europarlamentare, „Listele de candidați se depun în scris, în 4 exemplare – un exemplar original și 3 copii -, se semnează de conducerea partidului politic, a organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale, a alianței politice sau a alianței electorale sau de persoanele împuternicite în mod expres pentru a le semna și cuprind numele, prenumele, prenumele părinților, locul și data nașterii, cetățenia, adresa, apartenența politică, ocupația și profesia candidaților.”
Constantin, în prezent prim-vicepreședinte al Pro România, a declarat pentru G4Media.ro că ALDE se află în situația de a nu putea candida din cauza abuzurilor comise de Tăriceanu și a precizat că el nu poate proceda precum Nicușor Dan, adică să se reînscrie în ALDE pentru a putea semna listele, deoarece este membru în conducerea unui nou partid. Primii trei candidați pe lista ALDE sunt Norica Nicolai, Daniel Barbu și Renate Weber și au șanse, conform sondajelor să ajungă eurodeputați dacă BEC acceptă lista ALDE.
ALDE a transmis un punct de vedere către ziarul Curentul în care arată că nu are de fapt nicio soluție:
„1) Potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003, Capitolul II – Membrii partidelor politice, art. 8., alin (1) „Un cetățean român nu poate face parte în același timp din două sau mai multe partide politice”. De asemenea, conform alin (2) „Înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior”.
Așadar, după cum rezultă din Legea partidelor politice, domnul Daniel Constantin și-a pierdut de drept calitatea de membru al ALDE în urma înscrierii sale în partidul Pro România.
2) De asemenea, conform registrului partidelor politice înregistrat la Tribunalul București, domnul Daniel Constantin ocupă funcția de prim-vicepreședinte în partidul Pro România.
3) Referitor la modificarea conducerii ALDE în registrul partidelor politice, precizăm că ALDE așteaptă pronunțarea instanței în ceea ce privește hotărârea Congresului din luna aprilie 2017 prin care s-a ales noua conducere a partidului, respectiv în calitate de președinte domnul Călin Popescu-Tăriceanu.”, arată ALDE în precizările sale.
Cum procesul de la Tribunal poate depăși data limită de depunere a listelor, 28 martie, și cum în mod evident legislația nu este clară și nu a prevăzut aceste situații care pot apărea, asistăm la situația în care indolența parlamentarilor în procedurile de legiferare se întoarce împotriva lor.
Oare este o pierdere mare ?
Deloc.
ba chiar o bucurie!
ba chiar o bucurie !
Paguba-n ciuperci!
Nici nu meritați să fiți primiți ! Sunteți anti -europeni convinși (deși acolo jucați teatru ! ) și pro-corupție..Nurica și renate au caractere urâte , ca și seful lor.
SUNT TREI EXPIRATI ca ei sunt multi politruci…………….
bravo domnule Constantin, dupa ce tariceanu s-a comportat mizerabil, asa cum ii este stilul, vrea sa-l salvezi , oricum nici norica, nici renate si nici ochelari de cal nu merita atentia unui om onest, ca sa nu mai spun de mizerabilul de tariceanu !!!
Insulta fizicà sau psihicà se pedepseste conform Legilor în vigoare !
Si insultele lor la adresa poporului de e nu se pedepsesc?