Acasă Actualitate DNA a cerut judecătorilor să-l condamne pe Tăriceanu la 3 ani de...

DNA a cerut judecătorilor să-l condamne pe Tăriceanu la 3 ani de închisoare cu executare

DISTRIBUIȚI

Procurorul DNA a cerut, marţi, la Instanţa supremă, o pedeapsă de trei de închisoare pentru preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în dosarul în care acesta este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

„Apreciem că dincolo de orice dubii rezultă săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă pentru care solicităm condamnarea la pedeapsa cu trei ani cu executare. Pedeapsa de trei ani e cea mai potrivită pentru a satisface scopul”, a declarat, în instanță, procurorul DNA.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 15 aprilie 2016, în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, în depoziția luată sub jurământ, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată, mediatizat prin comunicatul nr 654 din 18 mai 2016.

Astfel, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a menționat în mod nereal că nu a avut cunoștință despre:
– retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului),
– implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare,
– actele de vânzare–cumpărare vizând aceste bunuri.

De asemenea, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin și Truică Remus, în contextul menționat mai sus, întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate mai sus și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.

În același context, inculpatul a mai precizat, că nu a avut o relație apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoștință de relația acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein.

Totodată, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a afirmat în mod nereal că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.