Home Actualitate Elevă bătută de colege pentru că „a râs când nu trebuia”

Elevă bătută de colege pentru că „a râs când nu trebuia”

DISTRIBUIŢI

O elevă în clasa a X-a la Colegiul Tehnic "Nicolae Titulescu" din Medgidia a ajuns la spital după ce șapte colege "au snopit-o în bătaie" atât în unitatea școlară, cât și pe stadionul din apropierea acesteia. Petronela a fost internată la Spitalul Medgidia cu leziuni la nivelul feței. Cele șapte colege au dat în ea pentru că a avut "tupeul să râdă când nu trebuia". Potrivit polițiștilor, "vineri, în timp ce fetele erau la școală, Petronela a fost bătută pentru că a început să râdă atunci când o colegă a sa i-a dat cu un bidon în cap alteia". După terminarea orelor, pe stadionul din apropierea Colegiului Tehnic "Nicolae Titulescu", cele șapte liceene au bătut-o din nou pe colega lor, Petronela. Mai mult decât atât, au amenințat-o că o vor spânzura dacă va povesti cuiva ce i s-a întâmplat. Adolescenta ajunsă la spital nu a spus nimănui despre cele petrecute, însă cadrele medicale au sesizat Poliția Medgidia. Ieri, mama Petronelei a depus plângere împotriva celor șapte colege care i-au bătut fiica. Agresoarele sunt anchetate pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.