Examenele prin care medicii rezidenți devin specialiști și medicii specialiști devin medici primari sunt organizate de o direcție din Ministerul Sănătății, numită Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică (CRUSP), condusă de o absolventă de particulară de Drept și fostă secretară la Primăria Sectorului 4, Gabriela Angheloiu (foto). Ca mai toți mediocrii din lumea asta, Angheloiu s-a remarcat prin deciziile abuzive pe care le-a luat în mod succesiv și prin tocurile de 14 cm pe care obișnuiește să le poarte, părând mereu împiedicată să respecte medicii. De-a lungul timpului am dezvăluit mizeriile pe care această individă le face medicilor și deși e dată pe mâna DNA în urma unui control care a constatat prejudicii de 68 milioane de euro (citește aici!) niciun ministru nu o clintește din funcție.
Până pe 30 aprilie, sute de medici au terminat rezidențiatul și pentru a putea profesa în continuare erau obligați să ia examenul de medic specialist programat pe 19 martie. Cum starea de urgență s-a declarat pe 16 martie, examenul s-a amânat pe termen nelimitat. Medicii care au terminat rezidențiatul în lunile ianuarie și februarie au rămas șomeri, neputând profesa decât ca simpli absovenți de Medicină deși ei sunt pregătiți deja în specializările lor, dar fără țidulă la mână. Medicilor pe care starea de urgență i-a prins încă rezidenți li s-a permis să lucreze în continuare ca rezidenți.
Deși este criză de medici, Ministerul refuză organizarea examenului de specialitate sesiunea de primăvară și decide să organizeze examenul de primariat pe 6 iulie pentru medicii care vor îndeplini condiția de vechime până pe 30 septembrie.
Pentru țară decizia este una imbecilă pentru că viitorii medici primari pot profesa acum ca specialiști pe când viitorii medici specialiști nu mai pot profesa ca rezidenți.
În fiecare an se organizează două sesiuni pentru examenele de specialitate, însă anul acesta când sistemul medical este mega solicitat, Angheloiu decide să unească cele două sesiuni la finalul lui septembrie.
Tinerii absolvenți de rezidențiat din ianuarie și februarie au depus dosarele pentru martie însă certificatele medicale le expiră și nemaiavând locuri de muncă nici bani nu mai au să-și facă altele. Nu mai vorbim că pentru a avea din ce trăi au ajuns să muncească orice și să se deprofesionalizeze în timp ce medicii care au drept de liberă practică sunt epuizați, cad din picioare și demisionează în bloc așa cum s-a întâmplat la Ploiești dar nu există medici noi care să-i înlocuiască.
Dar credeți că lui Angheloiu îi pasă? Nici pomeneală! Individa a răspuns în scris Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților condusă de PSD-istul Buicu că ministrul Tătaru i-a aprobat referatul ei cu numărul NT/2198/12.05.2020 prin care ea a pus primariatul în iulie și specialitatea în septembrie,, 2 sesiuni într-una, că august e lună de concedii și aia a fost. Alături de ea semnează și Violeta Sburlea zisă „100 de Euro”. Detalii Aici
Vă imaginați ce aglomerație va fi la examenul de specialitate din septembrie, fiind cumulate două serii de absolvenți? Ce distanțare fizică, ce COVID?
Vă mai imaginați și cu ce viteză vor părăsi România medicii ăștia atât de umiliți care se uită la colegii lor din spitale epuizați iar ei sunt obligați să muncească altceva decât meseria pentru care s-au pregătit 10-11 ani din viață? Bine, teleormăneanca Angheloiu nu are cum să înțeleagă așa ceva că pe ea a pus-o Dragnea la Sectorul 4 și apoi la CRUSP că doar nu era să învețe și ea 10-11 ani!
Am trimis și de această dată întrebări la Biroul de presă al MS condus de Oana Grigore dar așa cum ne-au obișnuit, nu au catadicsit să răspundă. Că doar sunt stat în stat cu toții.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
Eu nu sunt doctor dar am citit declaratii ale unora care spuneau ca sunt medici sau asistente inainte de criza COVID si oameni astia dadeau si ptretul pe care trebuia sa in dea un medic pentru titularizare pe post sau cat le costa asistentete angajarea in unele spitale din Romania,nu stiu cat este adevar in ce am citit dar poate sunt alti oameni care s-au lovit de asa ceva si daca este adevarat asta inseamna ca nici sfarsitul lumi(nu COVIDul) nu elimina coruptia din sistemul de sanatate din Romania.