Home Actualitate Fiolele electronice au probleme cu omologarea

Fiolele electronice au probleme cu omologarea

DISTRIBUIŢI

Rezultatele etilotestelor ar putea sa nu mai constituie probe in dosarele penale, intrucat la introducerea in uz a aparaturii nu s-au respectat toti pasii prevazuti pentru omologare. Aceasta situatie a iesit la iveala cand unul dintre cei sanctionati a contestat sanctiunea aplicata. Atunci s-a vazut ca, desi dispune de avizele legale de la Biroul de Metrologie Legala si Institutul National de Metrologie, politia nu are avizul unui serviciu de specialitate din cadrul Inspectoratului General de Politie care autorizeaza utilizarea unor aparate de control si verificare. Lipsa acestui act contravine prevederilor noului Cod rutier, care precizeaza ca alcoolemia poate fi stabilita de politie doar -cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat, potrivit legii-. Desi nu s-a stabilit ce inseamna din punct de vedere juridic expresia -mijloc tehnic certificat-, Inspectoratul General de Politie a emis in, urma cu mai bine de o luna, o dispozitie interna prin care se atrage atentia tuturor serviciilor politiei rutiere din tara asupra situatiei create.

In ciuda acestei stari de fapt, agentii rutieri continua sa utilizeze aparatura. Deja pe adresa institutiilor abilitate in solutionarea dosarelor penale deschise impotriva soferilor prinsi beti la volan, respectiv politie si Parchet, au fost primite cateva plangeri prin intermediul carora rezultatele etilotestelor sunt contestate. Fiind vorba de o pozitie oficiala, ce ar putea afecta derularea mai multor cauze aflate pe rolul instantelor, si de mai multe persoane deja sanctionate penal pe baza rezultatelor indicate de etiloteste, conducerile celor doua institutii asteapta deciziile Ministerului de Interne si Ministerului Justitiei.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.