Acasă Actualitate Flutur a tratat gripa aviara cu gainarii legislative

Flutur a tratat gripa aviara cu gainarii legislative

DISTRIBUIȚI

Guvernantii din Cabinetul Tariceanu, in frunte cu ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, au gestionat extrem de defectuos criza gripei aviare. Situatia si panica generate in intrega tara ne indreptatesc sa afirmam acest lucru: pana ieri la pranz, Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala confirmase existenta a 34 de focare de gripa aviara si existenta suspiciunilor de boala in cazul altor 24. Si asta in conditiile in care, in urma cu o luna autoritatile anuntau victoria finala in batalia cu aviara.

Date fiind noile conditii, ministrul Gheorghe Flutur a umplut ecranele televizoarelor doar pentru a da asigurari ca nu va demisiona, sugerand, astfel, un gest de mare sacrificiu. A urmat un noian de mesaje de sprijin, venite mai ales din partea colegilor si a sefului de partid. Acestia, cu siguranta, nu sunt straini de modul defectuos in care Flutur a gestionat criza. Daca nu au habar de bulibaseala legislativa generata de ministrul agriculturii si de echipa Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare, -Curentul- prezinta guvernantilor si cititorilor, in exclusivitate, noianul de nereguli legislative care a facut ca haosul sa puna stapanire pe Romania. Dat fiind numarul foarte mare al deciziilor deficitare si contradictorii luate in vederea combaterii gripei aviare, putem trage concluzia ca legea a fost incalcata cu buna-stiinta si ca la baza actului decizional a stat mai degraba interesul economic, decat preocuparea pentru siguranta alimentara si sanatatea populatiei.

Tehnic vorbind, gestionarea crizei gripei aviare a fost viciata la nivel central de existenta a cel putin doi poli implicati in luarea deciziilor: Comandamentul Antiepizootic Central – care nu are nicio atributie clara conform legislatiei in domeniu (!) si Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara. Deciziile luate de cele doua institutii fie au fost contradictorii, fie contravin clar legislatiei sanitar-veterinare. Majoritatea ordinelor, hotararilor si notelor de serviciu prin care s-a gestionat aceasta criza sunt in afara legii, dar ele poarta fie semnatura ministrului Flutur, fie pe cea a responsabililor din cadrul ANSVSA.

Bulibaseala gripei aviare este dirijata de la centru de ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, care pare interesat mai degraba de aparitiile televizate la ore de maxima audienta decat de rezolvarea situatiei. Pe langa contabilizarea unui capital important de imagine, liberalul Gheorghe Flutur nu scapa din vedere avantajele economice pe care le poate aduce criza aviarei grupului de interese pe care il reprezinta. Pe de o parte, trecerea Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare in subordonarea ministrului agricuturii deschide accesul catre gestionarea bugetului acestei institutii, pe de alta parte, necesarul tot mai mare de substante dezinfectante, de kituri si de materiale este asigurat invariabil fara licitatie si de la firme agreate de actuala conducere a ministerului.


Impreuna cu specialisti independenti – care au constientizat ca vor deraja anumite interese si au dorit, astfel, sa-si pastreze anonimatul – -Curentul- a incercat sa descalceasca haosul legislativ care a cuprins sistemul sanitar-veterinar.

Decizii fara baza legala

La data aparitiei gripei aviare in Romania, in luna septembrie a anului trecut, nu exista nicio baza legala pentru constituirea Comandamentului Antiepizootic Central, deoarece HG 1004/2001 privind constituirea si componenta Comandamentului fusese ambrogata prin OG 42/2004. Deciziile luate de Comandament pana pe 16 octombrie 2005 – data la care a aparut in Monitorul Oficial HG 1218/2005 – nu au, astfel, baza legala.

Nici astazi, in plina criza de gripa aviara, deciziile acestui organism nu au temei legal. Nu exista nici macar un act normativ in care sa se precizeze ca acest comandament poate emite decizii, cu exceptia OUG 11/2006, conform careia se stabileste ca poate lua hotarari doar pentru interzicerea vanatului. Comandamentul antiepizootic central condus de ministrul Gheorghe Flutur are doar rol de analiza si poate propune masuri suplimentare care ulterior trebuie adoptate prin acte administrative.

Cu toate acestea, deciziile privind interzicerea transportului de pui vii, cele referitoare la identificarea producatorilor si comerciantilor de pasari care functioneaza ilegal si multe altele sunt date de acest comandament. Ne intrebam ce greutate pot avea asemenea acte, care in mod normal ar trebui sa fie intarite prin ordine sau hotarari ale executivului.

Situatia de la Brasov, gestionata prin note de serviciu

In cazul in care nu au fost gestionate prin asemenea decizii, pentru situatiile grave din teritoriu, autoritatile au preferat -note de serviciu- emise de factorii responsabili din ANSVSA.

Este si cazul notei nr. 22.881, din 11 mai 2006 – data cu doar o zi inainte de declararea suspiciunii de gripa aviara in satul Hurezu, comuna Beclean, din judetul Brasov. Conform facsimilului alaturat, profesorul Gabriel Predoi, cel care se afla acum in mijlocul evenimentelor, pe 11 mai se considera ca in Romania exista o stare de -liniste epidemiologica- si erau ridicate toate restrictiile privind comercializarea pasarilor vii in targuri si piete autorizate sanitar-veterinar.

La doar doua zile de la emiterea acestei note, comandamentul central vine cu o noua decizie – nr. 79/13.05.2006, semnata de vicepresedintele acestui organism, presedintele demis al ANSVSA, Ion Agafitei, care interzice temporar circulatia si comercializarea pasarilor vii pe teritoriul Romaniei (vezi facsimil 2).

Confuziile continua si in teritoriu

Faptul ca primarul sectorului 2, Neculai Ontanu, a acuzat ieri autoritatile centrale ca ar fi incurcat probele prelevate din aceasta zona poate fi usor de explicat, in ciuda reactiei dure a ministrului agriculturii, care a trimis pe capul primarului pesedist chiar corpul sau de control. Disputele dintre cele doua parti pot fi puse pe seama haosului care guverneaza acum toate actiunile autoritatilor.

La nivel central, exista doi poli care iau decizii – Comandamentul si ANSVSA – fapt care a creat confuzii, sincope si intarzieri in aplicarea masurilor. Pe langa lipsa de comunicare dintre institutii, autoritatilor locale le poate fi imputat faptul ca au numit factori de decizie exclusiv pe criterii politice, ca au demonstrat ignoranta in loc sa aplice un program coerent de inspectie, ca nu au colaborat suficient cu politia pentru depistarea la timp a unor transporturi ilegale de pasari.

Trebuie remarcata relaxarea care s-a instalat atat la nivel central, cat si local, imediat dupa inchiderea ultimelor focare de gripa aviara din cele 53 inregistrate in cadrul primei crize, desi este cunoscut faptul ca in aceasta perioada anumite ferme practica vanzarea de pui vii catre populatia rurala. Deasupra tuturor, interesele politice si economice sunt cele care au dictat in gestionarea crizei gripei aviare, devenind prioritare comparativ cu siguranta alimentara a populatiei.


-Producatorii nu mai vand aproape nimic-


Producatorii de carne de pasare din intreaga tara s-au intalnit ieri, la Bucuresti, pentru a discuta despre efectele secundare pe care le are gripa aviara asupra afacerilor lor, mai ales dupa confirmarea primului focar la ferma avicola brasoveana Drakom Silva din Codlea.

-Producatorii nu mai vand aproape nimic. Vanzarile de carne de pasare si oua autohtone au scazut foarte mult. In plus, noi cei din judetul Brasov nu putem sa transportam produsele decat pe teritoriul judetului-, sustine Iordache Nedelcu, directorul uneia dintre fermele avicole brasovene, care numara peste 800.000 de pasari. Acesta a mai adaugat ca -in ceea ce priveste exporturile, a existat o initiativa a ministrului agriculturii de a ridica interdictia si de a le relua, dar a aparut focarul din judetul Brasov. Nu am mai exportat nimic din data de 6 octombrie 2005 dar in schimb se importa multa carne de pasare, chiar si acum-.

Ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, a declarat ieri cu privire la pierderile inregistrate de producatorii de carne de pasare autohtoni ca -am luat o serie de masuri pentru a-i proteja, printre care se numara majorarea taxelor vamale pentru carnea de pasare din import-.

34 de focare confirmate, alte 24 cu suspiciune

-In momentul de fata exista, oficial, 34 de focare confirmate, virusul fiind izolat (Bucuresti si judetele Brasov, Sibiu, Vrancea, Neamt), dar si 24 de suspiciuni, una dintre ele fiind in Sighisoara – judetul Mures. In Focsani s-au prelevat probe de la un porumbel salbatic gasit mort, iar in urma testelor rapide a reiesit influenta aviara-, a anuntat ministrul de resort, dupa sedinta de ieri a Comitetului Antiepizootic.

Ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, a mai anuntat ca, la ora actuala, se efectueaza actiunea de sacrificare a pasarilor si dezinfectarea gospodariilor din 13 focare, in alte 21 fiind finalizata aceasta actiune.

-Aproape 99% din suspiciuni se vor confirma, dar situatia e acum sub control. Mii de probe se recolteaza de pe intreg teritoriul Romaniei. Pentru a controla mai bine situatia, in sedinta guvernului de miercuri, premierul Calin Popescu Tariceanu va da o ordonanta prin care Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor va trece sub conducerea mea. E adevarat ca medicii veterinari se opun insa-, a afirmat Flutur.

Totodata, doua ferme de pasari din localitatile Reteag si Viisoara, din judetul Bistrita-Nasaud, au fost inchise de inspectorii Directiei Judetene Sanitar-Veterinare din cauza nerespectarii masurilor de biosecuritate impuse de legislatie.

Capitala, -virusata- de H5

Cu privire la focarele din Capitala, ministrul agriculturii a declarat ca in sectorul 2 a fost confirmata gripa aviara, trei strazi din cele 21 anuntate initial intrand in carantina de gradul I, iar pentru sectorul 4 nu s-a reusit izolarea virusului din cauza faptului ca -ouale embrionate mor, insa e o problema de cateva ore pana la aflarea rezultatului-.

-Virusul a fost confirmat pe strada Falticeni, iar trei strazi din cele 21 anuntate initial au intrat in carantina de gradul I inca de duminica seara. Strazile izolate sunt Falticeni, Constantin Gheata si Betonului-, a precizat edilul sectorului 2, Neculai Ontanu. Acesta considera insa ca probele in baza carora a fost insituita carantina in aceasta zona administrativa a orasului nu sunt cele prelevate de la pasarea gasita moarta in cartierul Andronache si a cerut autoritatilor ridicarea restrictiilor impuse.

-Am indoieli ca rezultatele provin de la proba prelevata de pe strada Falticeni. Nu a mai fost sesizata nicio moarte si nu s-a mai constatat niciun cadavru de pasare, fie ea de curte sau salbatica-, e de parere Ontanu.

La probele prelevate de la pasarile gasite moarte in gospodariile bucurestenilor din sectorul 4 nu s-a reusit inca izolarea virusului, dar ieri dimineata, locuitorii din strada Actiunii, aflata in zona delimitata de autoritati din cauza suspiciunii de gripa aviara, au gasit moarte alte doua gaini, medicii veterinari prelevand probe de la ele.

Seful Directiei de Sanatate Publica-Bucuresti, Adrian Neacsu, a anuntat ieri ca persoanele aflate in zonele de carantina pentru gripa aviara, instituite de primariile de sector, vor primi pe toata durata declarata a carantinei certificate de concediu medical de la medicul de familie, ce vor servi la justificarea absentelor de la locul de munca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.