Ieri a avut loc la Tribunalul Iasi primul termen fixat in procesul celui mai spectaculos faliment al unei firme cu capital integral de stat din ultimii ani, Cerealcom SA Iasi. In fata judecatorilor a fost prezentata Zanica Coman, fostul director al firmei, acuzata ca a provocat falimentul societatii, prejudiciind-o cu peste 50 miliarde de lei. Dosarul -Cerealcom- a ajuns pe mana procurorilor de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi, care au ajuns la concluzia ca Zanica Coman, impreuna cu fostul aparat de conducere al societatii cu capital integral de stat, ar fi comis o infractiune foarte grava. Acestia se fac vinovati de subminarea economiei nationale, prin comercializarea unor cantitati uriase de cereale din rezerva strategica nationala catre grupuri de firme din tara. Curtea de Conturi a demarat un control, raportul controlorilor financiari relevand grave nereguli in contabilitatea societatii, evaluand prejudiciul provocat prin actiunile celor invinuiti la peste 50 miliarde de lei. In anul 2002, firma a fost supusa lichidarii, expertii lichidatori procedand la scoaterea la licitatie a mijloacelor fixe si bunurilor ramase in patrimoniul Cerealcom Iasi, pentru plata datoriilor firmei catre creditori. Anchetatorii au descoperit ca, in cursul anului 2000, fosta conducere a Cerealcom a incheiat numeroase contracte pagubitoare pentru societate, in acel moment incepand procesul de falimentare. Zanica Coman a fost adusa la Parchetul de pe langa Curtea de Apel in noiembrie 2002, insa dupa audieri, care au durat peste cinci ore, a fost pusa in libertate, concluzia procurorilor fiind ca arestarea preventiva nu se impunea, dispunand cercetarea in stare de libertate. Singurele momente petrecute in arest de fostul director s-au consumat in noaptea de 31 octombrie 2002, ea fiind retinuta de politistii din cadrul Serviciului Economic al IPJ sub acuzatia de abuz in serviciu in forma calificata. In dosarul -Cerealcom- este cercetat si Gelu Velici, considerat principalul -tepar- care a contribuit la devalizarea societatii conduse de Zanica Coman, el reusind sa pagubeasca firma cu mii de tone de grau, in calitate de patron al SC Lin-Tim SRL din Draganesti-Olt. El a fugit in SUA, insa cand s-a intors in Romania a fost arestat chiar la coborarea din avion, fiind transferat in arestul IPJ Iasi si eliberat dupa doar cateva luni de puscarie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















