Home Actualitate Franța, pusă la zid de CE pentru expulzarea țiganilor

Franța, pusă la zid de CE pentru expulzarea țiganilor

DISTRIBUIŢI

Expulzările țiganilor din Franța sub acoperirea sintagmei „repatrieri voluntare" par să nu mai aibă nicio substanță la Bruxelles. Tensiunea generată de suirea în avion cu 300 de euro în mână a țiganilor a pus pe jar întreaga Europă, iar criza riscă să escaladeze într-un scandal fără precedent între Comisia Europeană și Franța. Sătul de promisiuni deșarte poleite cu vorbe meșteșugite de abilii miniștri francezi, Pierre Lelouche și Eric Besson, comisarul european pentru justiție, Viviana Reding, a avertizat ieri că este pe punctul de a lansa două proceduri de infringement împotriva politicii Franței față de țigani. „Este suficient“, a tunat  ieri Reding la adresa Franței, apreciind că atitudinea Executivului de la Paris, care a ascuns existența unei directive vizând în special țiganii, este o rușine, potrivit Europe 1. „Intenționez să îi propun președintelui Comisiei“ să deschidă procedura de infringement, a spus ea, precizând că o decizie finală ar urma să fie luată în „termen de două săptămâni“ de Colegiul comisarilor europeni. „Personal, sunt convinsă de faptul că CE nu va avea de ales“, a adăugat Reding. „Vreau să fiu foarte clară: discriminarea pe baza originii etnice sau rasei nu își are locul în Europa. Este incompatibilă cu valorile pe care este fondată Uniunea Europeană. (…) Cred că este foarte deranjant faptul că un stat membru pune sub semnul întrebării, prin acțiunile administrației sale, valorile comune și reglementările UE“, a subliniat Reding. Procedura urmează să fie lansată la Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg.

Sarabanda abuzurilor

Pe lângă atitudinea constant discriminatorie afișată până în prezent, picătura care a umplut paharul abuzurilor se pare că a fost reprezentată de circulara semnată de directorul de cabinet din Ministerul de Interne, Michel Bart, care demonstrează că romii au fost vizați în mod deosebit de măsurile pentru securitate ale guvernului de la Paris. În cadrul acestui document, oficialul le amintește prefecților francezi „obiectivele precise“ fixate de președintele Nicolas Sarkozy: „300 de tabere ilegale vor trebui evacuate în decurs de trei luni, având prioritate cele de romi“. „Deci prefecții din fiecare departament trebuie să lanseze (…) un demers sistematic pentru demolarea taberelor ilegale, având prioritate cele ale romilor“, se arată în textul citat de „Le Monde“. Reding s-a arătat extrem de deranjată vizavi de faptul că ministrul imigrației, Eric Besson, dăduse anterior asigurări că „Franța nu a luat nicio măsură specifică vizând romii“. Replica Parisului nu s-a lăsat așteptată prea mult, ministrul afacerilor europene, Pierre Lelouche, atacând ieri, în termeni duri, decizia CE. „Comisia are dreptul să spună orice vrea. Dar Uniunea este alcătuită din 27 de state (…) care își pun laolaltă fragmente de suveranitate pentru a fi mai puternice împreună. Însă nu există un drept divin, care să vină de la nu știu ce Dumnezeu, dintr-un nor, ca lucrurile să stea așa“, a declarat Lellouche cu privire la precizarea Comisiei. „Există o lege, care este Tratatul (…). Am citit că Executivul european este gardianul Tratatelor, dar, pentru mine, care am fost ales în țara mea, gardianul Tratatelor sunt cetățenii francezi care l-au ratificat, după ce au respins Constituția Europeană“, a adăugat el.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.