Acasă Actualitate G-lul Iulian Vlad, personajul central al cărții „1989 – România în resorturile...

G-lul Iulian Vlad, personajul central al cărții „1989 – România în resorturile secrete ale istoriei”

DISTRIBUIȚI

„1989. Dintr-o iarnă în alta… România în resorturile secrete ale istoriei“, o lucrare de referință privind adevărul asupra evenimentelor din 1989, publicată de Editura Proema, a fost lansată ieri la Baia Mare, în prezența autorului, general Aurel I. Rogojan, și a fostului său șef direct, generalul Iulian Vlad, alături de care a trăit perioada loviturii de stat în urmă cu 20 de ani. La reuniune au participat numeroși ofițeri de informații din zona Maramureșului, precum și generalul (r) Adrian Bărbulescu, vicepreședintele asociației rezerviștilor SRI, editorii volumului, Cornelia și Alexandru Peterliceanu, amfitrionul evenimentului, prof. dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu“, cât și „inspiratorul“ lucrării, jurnalistul și scormonitorul istoriei recente Răzvan Belciuganu. Cartea tratează anul 1989 și trecerea spre iarna lungă de 20 de ani care a urmat din perspectiva șefului de cabinet al conducătorului DSS, cel care a reușit, prin prestația sa, să stopeze o vărsare de sânge care se putea duce, conform planului rusesc, până la 60.000 de victime, cât și să blocheze împărțirea țării între vecinii antrenați în operațiunea anti-România, coordonată de serviciile speciale sovietice. Din aceste motive a și pătimit, prin patru ani de închisoare, în urma unei pedepse impuse de capii loviturii, Silviu Brucan, Ion Iliescu, Nicolae Militaru și, nu în cele din urmă, ambasadorul URSS la București, care a supravegheat din umbră, personal, inclusiv arestarea generalului Iulian Vlad, respectiv E. M. Tiajelnikov.

„Puterea secretă“

Generalul Rogojan a explicat în discursul său sensul iernilor României: „Așa cum bine s-a observat, în această carte sunt mai multe cărți. În zece dintre capitole ne referim asupra unora dintre evenimentele care, dintr-o iarnă în alta, ne-au schimbat istoria. Din iarna lui ‘89 până în iarna lui ‘90. Dar nu aceasta este cheia pentru «1989. Dintr-o iarnă în alta…». Cheia este în punctele de suspensie din titlu… Celeilalte ierni îi sunt rezervate capitolele cu întrebări esențiale, cum ar fi: «Cine conduce România, o clasă politică responsabilă sau rentierii politicii?», «Două sau mai multe Românii – provocare geopolitică, dilemă existențială sau insecuritate națională?» și, de ce nu, chiar și «Noile servicii de informații și securitate ale României». Dominanta titlului: «România în resorturile secrete ale istoriei» exprimă o realitate valabilă nu numai în cazul dat. Destinele omenirii sunt, astăzi mai mult ca niciodată, chircite în resorturile secrete ale unor forțe transnaționale, pe care guvernele națiunilor nu le mai pot controla. O vastă rețea transnațională domină planeta: holdinguri fără naționalitate, mafia fără frontiere, media monopolizată, organizații nonguvernamentale substitute ale statelor-națiuni și liantul tuturor: noile tehnologii ale informației și comunicării. Lubrifiantul universal: banul fără miros și corupția instituționalizată. Sub povara unei asemenea cangrene universale, statele protectoare ale cetățenilor devin caricaturi. Serviciile secrete, doar cele care au anticipat schimbarea naturii și resurselor puterii, sunt în această rețea. Aceasta înseamnă că anumite guverne au capacitatea să influențeze procesele transnaționale ale globalizării, iar altele nu.
«Puterea secretă» nu este doar un simplu  titlu de capitol în carte, ci un mesaj-avertisment. În viața oricărei națiuni apar momente de mare cumpănă și de răscruce a drumurilor istoriei. Nu toate aceste momente sunt faste. Și nu sunt, ori de câte ori între voința națiunii și administratorul puterii apar contradicții ireductibile pe calea soluțiilor democratice. În astfel de împrejurări, oamenii din fruntea serviciilor secrete trebuie să știe să aleagă, între a continua a servi o putere potrivnică națiunii de la care a emanat sau a servi națiunea să-și apere ori să-și schimbe Constituția, potrivit voinței populare suverane. O decizie de acest tip a trebuit să ia generalul Iulian Vlad în contextul evenimentelor din 1989. Și a luat-o; asumându-și personal consecințele. Fapt pentru care este personajul central al cărții“.

Ținta: România

La rândul său, generalul de corp de armată Iulian Vlad a dorit să mărturisească auditoriului: „Generalul Rogojan mi-a fost alături, în funcțiile de conducere ce le-am avut într-o perioadă când România s-a făcut cunoscută pe mai toate meridianele planetei, ca și în cele mai dificile momente din istoria postbelică a țării noastre. Acestea au început cu anii în care termenul de grație al creditului acordat de Occident șefului statului român a expirat și, din răsfățat al marilor lideri ai lumii, conducătorul de atunci al României a devenit de netolerat și trebuia înlăturat.
Am trăit atunci povara unei misiuni imposibile, pe care asistentul meu, am înțeles acum din ceea ce a scris, a trăit-o și el nu mai puțin intens. (…) Prin acest volum de mărturii, publicistică, interviuri și conferințe, autorul își împlinește o îndatorire patriotică de onoare, și anume aceea de a nu lăsa loc interpretărilor false asupra istoriei pe care am trăit-o. Totodată el aduce și un omagiu foștilor camarazi – eroi ai unor evenimente prin care scenariștii și regizorii loviturii de stat scontau să arunce țara într-un război civil, ale cărui urmări să satisfacă neostoitele pofte ale neorevizioniștilor, aflați în permanentă așteptare a dezmembrării României. Sacrificiul vieții camarazilor noștri a avut un preț. Îl știm acum. Prețul a fost România!
Dacă vom face o paralelă și cu «întâmplări» din cartea anterioară despre Iugoslavia și neliniștile balcanice, este lesne de înțeles că vecinii – actorii externi ai evenimentelor din decembrie 1989 – urmăreau mize teritoriale, de pe urma cărora din România ar mai fi rămas puțin… Despre carte ar mai fi de spus foarte multe lucruri. Ea referă și asupra umbrelor aruncate peste istoria noastră recentă de către vânzătorii de neam și țară, unii încă în poziții publice, din care, loviți de amnezii periculoase binelui comun, se străduiesc să-și amâne judecarea faptelor odioase până la scadența istoriei, când nici unii și nici alții nu vom mai fi“.
Un alt participant la lansare a ținut să remarce că, dacă Militaru și Brucan au dispărut, al treilea actor, încă nepedepsit, Iliescu-KGB, se pregătește să sărbătorească pe scena Ateneului, chiar pe 21 decembrie, 20 de ani de la masacrele din decembrie, împreună cu unul dintre coordonatorii principali ai loviturii, Mihail Gorbaciov, adus la locul crimei pe banii pușcăriabilului Sorin Ovidiu Vîntu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.