Acasă Actualitate Gabriela Firea cumpără apartamente pentru medicii din București în Ilfov, la prețuri...

Gabriela Firea cumpără apartamente pentru medicii din București în Ilfov, la prețuri exorbitante

DISTRIBUIȚI

„Primarul Gabriela Firea se grăbește să facă niște cumpărături imobiliare la sfârșit de an, dacă tot nu a făcut investiții pentru oraș.
Pe ordinea de zi suplimentară a ședinței Consiliului General de astăzi a fost introdus, pe ultima sută de metri, un proiect de Hotărâre care prevede achiziția a 177 de apartamente destinate medicilor și personalului din spitale.

Pentru această achiziție sunt alocate circa 20 de milioane de euro din bani publici, prețul pe metrul pătrat construit fiind între 1000euro/mp și 1400 euro/mp. Astfel prețul mediu plătit de primărie pentru o garsonieră și pentru un apartament este de 113.000 de euro.
Aflăm însă cine sunt investitorii imobiliari de la care se grăbește Gabriela Firea să cumpere apartamente în valoare de 20 de milioane de euro.

Circa 20 de milioane de lei vor ajunge la firma Iridex Grup Import Export, firmă care gestionează groapa de gunoi de la Chiajna, și care a fost adesea acuzată în spațiul public că poluează aerul din nordul și vestul Capitalei.

Alți aproape 20 de milioane de lei vor merge în conturile Cubic Residence SRL, care are apartamente de vânzare în zona Bragadiru, iar cei mai mulți bani, 43,8 milioane de lei, vor ajunge la Impact Developer, companie care deține ansamblul Greenfield, din nordul Capitalei, un complex rezidențial în care rezidenții se plâng de lipsa drumurilor de acces. Circa 10 milioane de lei vor ajunge și la Ipsilanti Invest.

De remarcat că în cazul apartamentelor deținute de Cubic Residence și Impact Developer, acestea nu se află în zone ușor accesibile, care să asigure deplasarea rapidă a personalului medical la spitalele la care lucrează. Probabil distanța nu a fost printre criteriile principale de atribuire ale Primăriei deși, având în vedere traficul din Capitală, trebuia să fie.

Această achiziție, total netransparentă, fără rapoate de evaluare a apartamentelor, naște multe semne de întrebare, mai ales că am solicitat în repetate rânduri Gabrielei Firea să facă publică lista locuințelor sociale deținute de Primărie pentru a vedea dacă o parte din aceste locuințe nu pot fi alocate personalului sanitar, reducând astfel cheltuielile imobiliare ale administrației locale.

Într-o piață imobiliară aflată în scădere, conform analiștilor, achiziția făcută de Primărie este un soi de mană cerească pentru investitorii care-și vând apartamentele pe bani buni, bani publici.

Dincolo de achiziția propriu-zisă, ridică semne de întrebare și punctajele întocmite pentru cei care doresc să aibă acces la locuințele destinate angajaților din spitale. La o simplă analiză se constată cu ușurință că sunt favorizați oameni care au funcții de conducere în spitale , cei cu doctorate în medicină. Medicii tineri, care nu au funcții, nici doctorate încă, dar care ar dori poate să rămână în țară și ar avea nevoie de sprijin din partea Primăriei sunt dezavantajați de punctajul întocmit. Pentru a-i ține pe tinerii medici în țară, principalul criteriu de acordare al locuințelor ar trebui să fie veniturile obținute de aceștia. Dar, probabil nu acesta este scopul Primăriei Generale.

În acest context, voi solicita Primăriei să facă publice toate documentele de atribuire a acestor achiziții, pentru că avem nevoie de transparență când vine vorba de cheltuirea banilor publici.”, anunță Nicușor Dan, Deputat de București

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.