DISTRIBUIȚI

După ce a făcut disprețuitor turul televiziunilor ca să ne spună că la numirea în funcție a procurorului general s-a încălcat legea fiindcă din dosarul trimis președintelui de Raluca Prună lipsea evaluarea lui Augustin Lazăr din anul X toamna deși legea prevedea să fie prezentată „ultima evaluare”, acum ministrul Justiției a amuțit după ce președintele Iohannis i-a respins propunerile de procurori șefi, dosarele trimise fiind incomplete. Legea prevede ca propunerile să fie însoțite de avizele de la CNSAS care lipseau. CSM a anunțat astăzi că ei le-au cerut dar CNSAS nu a răspuns. Legea, în mod evident este idioată pentru că la CNSAS pot dura verificările și ani de zile dar la ultima OUG dată, atotștiutorului Tudorel i-a scăpat aspectul. Iată comunicatul CSM:
„Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public în legătură cu procedura de avizare a propunerilor formulate de ministrul justiţiei, de numire în funcţii de conducere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media este abilitat să facă următoarele precizări:

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit calendarul pentru examinarea propunerilor ministrului justiţiei de avizare a numirii în aceste funcţii de conducere, procedurile desfăşurate la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii fiind realizate cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale incidente.

În conformitate cu dispoziţiile art. 48 alin. (10) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, procedura de avizare a propunerilor de numire în funcţiile de conducere prevăzute la art. 54 alin. (1) din aceeaşi lege include depunerea de către candidaţi a unei declaraţii pe proprie răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 şi nici nu au colaborat cu acestea, condiţie a cărei îndeplinire a fost verificată în procedurile în cauză.

În acelaşi timp, potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din aceeaşi lege, în toate cazurile au fost transmise Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii solicitări de verificare şi comunicare a apartenenţei sau colaborării candidaţilor cu serviciile de informaţii înainte de 1990.

După expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 54 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în condiţiile necomunicării unor eventuale elemente de apartenenţă sau colaborare a candidaţilor cu serviciile de informaţii, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat propunerile anterior menţionate, formulate de ministrul justiţiei.

La adoptarea hotărârilor au fost avute în vedere toate aspectele de legalitate a procedurii. Condiţia de a nu fi făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 şi de a nu fi colaborat cu acestea a fost verificată în raport de declaraţiile pe proprie răspundere, depuse de candidaţi, precum şi de împrejurarea că, în termenul prevăzut de lege, Consiliului Superior al Magistraturii nu i-au fost comunicate de către instituţia abilitată răspunsuri afirmative în acest sens.

Procedura de verificare a îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 48 alin. (10) – (12) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor corespunde practicii administrative constante a Consiliului Superior al Magistraturii.”. Ghinion!

2 COMENTARII

  1. Isi merita soarta de papagal psd , ce inseamna sa spui ca le stii pe toate iar tampitii din psd cred orice cand deschide gura crezand ca-i ^mnezau in psd findca altu mai bun nu au ,dar s-au mazgalit cu Gudorel T (bubi) !!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.