Polițiștii bucureșteni, sprijiniți de lucrători ai SPIR, au ridicat 16 persoane căutate pentru infracțiuni de violență, în urma a 25 de descinderi făcute ieri dimineață în Capitală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, comisarul Christian Ciocan.
Potrivit acestuia, polițiștii, împreună cu lucrătorii SPIR și cu procurori de la Parchetul Tribunalului București au descins la 25 de locuințe din Capitală, de unde au ridicat mai multe arme albe. De asemenea, în urma perchezițiilor au fost găsite și arme de foc, acestea fiind deținute legal.
Gruparea, condusă de Sile Pietroi (44 de ani), este acuzată de mai multe infracțiuni în Capitală și în județul Ilfov, precum șantaj, tâlhărie, lipsire de libertate, tentativă de omor și vătămare corporală, a adăugat comisarul Ciocan.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















