Acasă Actualitate In loc de -Fii tare, Radule-, s-a strigat -Fii tare, Ioane-

In loc de -Fii tare, Radule-, s-a strigat -Fii tare, Ioane-

DISTRIBUIȚI

Seria -consultarilor-dintre Putere, reprezentata de aripa -ofiteri specializati in cercetari penale-, si opozitia extraparlamentara, reprezentata de unii lideri PNTCD , a continuat si ieri, numai ca de aceasta data teatrul -negocierilor- n-a mai fost Directia de Cercetari Penale, ci Palatul Cotroceni, unde s-a constituit Comisia pentru cercetarea sezizarilor privind infractiunile savirsite de demnitari. Desi s-a jucat aceeasi piesa, eroul principal n-a mai fost Radu Sarbu, ci Ioan Avram Muresan, fostul ministru al agriculturii. Membrii Comisiei de la Cotroceni au incercat sa afle care este soarta celor aproape 5.000 de tone de ulei scos din rezerva statului, sub semnatura fostului ministru, ulei care n-a mai fost returnat de firma cu care se semnase contractul de imprumut.


Radu Sarbu preia roul fratelui de suferinta

Asa cum declarase cu o zi inainte, fostul ministru al agriculturii, electronistul Ioan Avram Muresan, s-a prezentat, ieri, la Palatul Cotroceni, pentru a fi audiat de membri Comisiei pentru cercetarea sesizarilor privind infractiunile comise de demnitari.

Pentru a fi cu -mintea limpede-, fostul ministru a stabilit, de comun acord cu presedintele comisiei, sa se prezinte la Cotroceni la ora 11.00. Mare iubitor si admirator al presei, mai ales de cand a trecut in opozitie si i se imputa foarte multe lucruri, Muresan i-a rugat pe toti ziaristii prezenti sa-l insoteasca la intalnire pentru a putea demasca -abuzul PSD-.

Primul care a ajuns la Cotroceni, pentru a fi alaturi de colegul audiat, a fost Radu Sarbu, anchetat si el, joi. Obisnuit sa se trezeasca mai devreme, de cand se prezinta la Politie cu noaptea in cap, Sarbu a coborat din superbul Audi A6 al carui proprietar este, cu cel putin 20 de minute inaintea orei 11.00, ora la care fusese convocat mitingul de sustinere a fostului ministru Muresan. Asaltat de ziaristii prezenti, Radu Sarbu, mult mai relaxat decat joi, a repetat, cuvant cu cuvant, poezia invatata pentru ziua DCP: -Totul e un abuz, o inscenare, razbunare politica, acuzatii nefondate- si toate sloganurile din aceasta gama.

Vine Muresan…

Monologul lui Sarbu a fost intrerupt, destul de brutal, de sosirea personajului principal Ioan Avram Muresan. Dorind sa para modest, Muresan a venit cu cea mai -ieftina- masina din colectia personala, adica cu BMW ultimul tip. Mentionam ca in coletia acestuia se mai numara un Jaguar, un Rover, un Porche si doua automobile Mercedes, toate achizitionate, dupa cum banuiti, probabil, dintr-un -modest- salariu de ministru.

O data cu Muresan si-au facut apritia si ceilati membri ai comandoului de sustinere: Constantin Dudu Ionescu, Remus Opris, Bogdan Pitigoi.

Special pentru presa, Muresan a reluat discursul pe care Radu Sarbu l-a tinut, joi, inainte de a intra pe poarta DCP. -Nu cunosc acuzatiile care imi sunt aduse, nefiind informat de catre membrii comisiei. M-am prezentat la audiere tocmai pentru a lamuri aceste lucruri. In opinia mea, totul este o inscenare menita a discredita PNTCD-, a declarat Muresan.

Inainte de a intra pe poarta Palatului Cotroceni, Muresan a fost pupat, imbratisat si imbarbatat de ceilalti colegi. Replici de genul -capul sus-, -fii tare-, se auzeau dinspre grupul fostilor ministri, in timp ce doi batrani taranisti, a caror pensie cumulata pe 10 ani nu face cat o roata a BMW-ului lui Muresan, scrasneau: -Nu ne lasam noi intimidati de comunistii astia- sau -Ne haituiesc de 50 de ani, nu se lasa pana nu ne vad morti pe toti-.

Imediat dupa ce fruntasul taranist a intrat in palat, bravii sai sustinatori au disparut ca prin farmec, temandu-se, probabil, sa nu fie arestati pentru ca au organizat un miting fara aprobare de la Politie.

Audierea lui Muresan a durat aproximativ o ora si jumatate, timp in care acesta a raspuns intrebarilor membrilor comisiei care incercau sa afle care a fost soarta a aproape 5.000 de tone de ulei scos din rezerva statului, sub semnatura fostului ministru, si nereturnat de firma cu care se semnase contractul de imprumut.

Confuzie in libertate

La finaul audierii, Muresan a declarat ca nu-si aminteste cu exactitate cazul pentru care a fost chemat la comisie, dar ca scoaterea diverselor produse din rezerva de stat este reglementata printr-o lege care dateaza din 1992. -Bine ar fi sa se faca o analiza cum s-au accesat aceste rezerve in ultimii 10 ani, pentru ca daca au existat proceduri prin care unii voiau sa profite, trebuiau de mult scoase la iveala-, a spus Ioan Muresan. El a precizat ca in perioada in care detinea functia de ministru al agriculturii a demascat modul in care se accesa rezerva statului. In ceea ce priveste decizia pe care o va lua comisia, Muresan a declarat: -Sunt convins ca decizia nu se afla la dansii, decizia se afla in alta parte, exista o decizie politica-. In plus, fostul ministru a adaugat ca nu a inteles ce va face comisia in continuare, deoarece procedura de functionare a acesteia -nu este foarte explicita-. Totodata acesta a precizat ca documentele care au fost prezentate de comisie poarta si semnaturile premierilor de la acea vreme – Radu Vasile, respectiv Mugur Isarescu.

Fiind vineri, PNTCD nu a mai organizat o intalnire cu presa, sub pretextul ca nimeni nu mai are chef de conferinte la inceput de week-end.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.