Acasă Actualitate Incendiu la spitalul Matei Balș. CINCI persoane au decedat

Incendiu la spitalul Matei Balș. CINCI persoane au decedat

DISTRIBUIȚI

Update ora 11.00. Încă o persoană a fost găsită decedată la parterul spitalului.

Update ora 9.00 Medicul Adrian Streinu Cercel, fost director al Institutului „Matei Balş”, a spus că spitalul a fost construit în 1953 şi refăcut „din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere al aprovizionării cu oxigen”. El a mai declarat vineri că avizele Institutului „Matei Balş” „sunt în ordine, ultima linie de oxigen fiind montată în decembrie”.

Un incendiu a avut loc în această dimineata la un pavilion al Spitalului Matei Balș din Capitală, pacienții fiind evacuați. Conform ISU și Ministerului Sănătății, trei persoane au fost găsite carbonizate, iar o persoană a fost declarată decedată la scurt timp.

Rude ale unor pacienți internați la Institutul Matei Balș au venit la spital și așteaptă în fața unității medicale, încercând să afle detalii despre starea rudelor.

În legătură cu izbucnire a incendiului, a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului Tribunalului București.

La anchetă vor participa și specialişti de la INSEMEX Petroşani care au participat și la invetsigațiile după incendiile de la Colectiv și spitalul din Piatra Neamț.

Patru pacienți din cei aflați la institutul Matei Balș au ajuns la spitalul Marius Nasta, iar alți patru au ajuns la Victor Babeș.
Comandantul intervenției a declarat că primul apel a fost primit la 5.05, iar primul echipaj pompieri a ajuns după 8 minute.

Pompierii au constatat că la fața locului era un incendiu cu flacără deschisă la parter, care cuprinsese o suprafață de 100 – 120 mp.

Patru saloane erau afectate, iar arderea era generalizată, cu posibilități de extindere, a spus comandantul intervenției.

S-a intervenit în interior și exterior cu 24 de echipaje, patru descarcerări și 10 microbuze pentru transport persoane.

Medicul Bogdan Oprița a spus că au fost 38 echipaje de prim ajutor, șase de terapie mobilă, cinci de victime multiple.

Au fost mobilizați 100 de medici și asistenți suplimentari pentru a interveni.

Au fost evacuate 44 de persoane către spitalele de urgență Floreasca, Universitar, Sf. Ioan și Pantelimon.

3 COMENTARII

  1. Domnul A.S.Cercel cunostea conditiile in care sunt tratati bonavi in spitalul pe care il conduce?,caci niste oameni au declarat la Tv ca in salon era foarte frig motiv pentru care i-au adus rudei lor o aeroterma electrica cu care au facut cald in camera lucru pe care la-au facut cu acordul cadrelor medicale.
    Altfel membri SANITAS unde sunteti ma,caci saptamana asta ati tot demostrat pentru ca vreti salarii mai mari,doar despre asta ati tipat sa va dea statul bani despre cum traiesc bolnavi in spital nimic.
    Altfel se spune ca s-au investit o gramada de bani in spitale,dece nu are fiecare pacient o telecomanda in caz ca se simte rau sa anunte asistenta,aici unde sunt eu daca te simti rau sau este orice pericol apesi pe buton se aprinde becul in camera asistentilor si vine o asistenta imediat sa te ajute,nu este o mare inginerie si nici nu costa mult,nu stiu dece nu au si spitalele din Romania modul asta de a anunta o urgenta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.