Acasă Actualitate Încep lucrările la Podul Grant

Încep lucrările la Podul Grant

DISTRIBUIȚI

De luni, 8 aprilie, va fi închisă Breteaua F – care urcă din Calea Griviţei (spre Gara de Nord) pe Podul Grant

Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti, începe lucrările de reabilitare şi consolidare a Podului Grant, după mai bine de 12 ani de la ultimele reparaţii. Pasajul supratraversează liniile de cale ferată şi face legătura între Bd. Ion Mihalache şi Calea Giuleşti.

Astfel, începând de luni, 08.04.2019, ora 11.00 se închide circulaţia pe breteaua F de urcare/coborâre dinspre Calea Griviţei / spre Gara de Nord a Podului Grant (aferentă sensului de circulaţie Turda – Crângaşi). Circulaţia pe breteaua de acces va fi întreruptă până la finalizarea lucrărilor. Traficul pe Podul Grant nu va fi afectat.

Rute alternative:
– pentru urcarea pe pod pentru direcţia Crângaşi se vor utiliza bretelele adiacente rampei Turda;
– pentru coborârea de pe Podul Grant pe Calea Griviţei se vor utiliza pentru întoarcere bretelele aferente Căii Giuleşti.

Pe breteaua închisă, Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti va executa lucrări de frezare a sistemului rutier existent, de aşternere a hidroizolaţiei şi înlocuire a elementelor de siguranţă rutiera existente (parapeţi metalici). Totodată, va fi realizată aşternerea mixturilor asfaltice, vor fi montate dispozitivele de acoperire a rosturilor, iar ulterior vor fi realizate marcajele definitive.

Lucrări similare vor fi realizate, în lunile următoare, şi la celelalte bretele ale pasajului (eventualele restricţii de circulaţie vor fi anunţate). Alte lucrări vor fi realizate, ulterior, la pasajul denivelat superior: lucrări de infrastructură, la structură de rezistenţă şi la suprastructură (montarea parapetului pietonal şi a celui de protecţie). Totodată, se va interveni pentru reabilitarea liniei de tramvai şi pentru asigurarea siguranţei circulaţiei (semnalizarea rutieră provizorie şi semnalizarea rutieră definitivă).

Lucrările la pasaj şi indicatorii tehnico-economici au fost aprobaţi anul trecut, în luna septembrie pentru a se asigura circulaţia în condiţii de siguranţă pe acest pasaj şi au la bază o expertiză tehnică din care au rezultat o serie de neconformităţi, starea tehnică a pasajului fiind încadrată ca „nesatisfăcătoare”.

Lucrarea face obiectul contractului încheiat de CMSPP cu Administraţia Străzilor şi se execută în baza Autorizaţiei de construire nr. 385 1673693/06.11.2018 şi cu respectarea avizului Brigăzii Rutiere, cu nr. 378/02.04.2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.