Acasă Actualitate Incredibil: judecătorii au ajuns să aresteze și fără ca procurorii să solicite

Incredibil: judecătorii au ajuns să aresteze și fără ca procurorii să solicite

DISTRIBUIȚI

Încă nu am uitat cum ucigașul lui Teo Peter a scăpat de închisoare pentru că SUA l-a extras din România și apoi nu a vrut să-l extrădeze. Judecătorii Curții de Apel au ales astăzi să aresteze un cetățeanu român deși procurorii nu ceruseră asta, în vederea extrădării în Canada pentru că și-ar fi răpit propriul copil, abuzat de tatăl canadian.

În documentele transmise de statul canadian a fost descrisă fapta săvârşită de Ana Maria Nedelcu, constând în aceea că, în 2014, aceasta a plecat în România împreună cu copilul său minor, încălcând ordinul de custodie emis de către o instanţă canadiană, ordin prin care drepturile părinteşti privind pe minor erau exercitate de către ambii părinţi.

Procurorii arată că fapta reţinută are corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor, pentru care se prevede pedeapsa închisorii de la o lună la 3 luni sau amendă.

Până și procurorii care ar vrea să vadă arestat orice suspect s-au indignat și au emis un comunicat prin care anunță că ei înșiși contestă măsura.

Biroul de Informare și Relații Publice al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Prin încheierea din data de 13.04.2016, pronunțată în dosarul nr. 2559/2/2016/a1 înregistrat la Curtea de Apel București — Secția I-a Penală, instanța investită cu soluționarea cererii de extrădare formulată de autoritățile canadiene pe numele persoanei extrădabile NEDELCU ANA MARIA a dispus arestarea provizorie a acesteia, pe o perioadă de 30 de zile, de la data efectivei arestări, în vederea extrădării către autoritățile judiciare din Canada.

Având în vedere faptul că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nu a solicitat arestarea provizorie a persoanei extrădabile NEDELCU ANA MARIA, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării provizorii și pentru admiterea cererii de extrădare, raportat la infracțiunea corespondentă din legislația penală română, împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel București s-a formulat contestație în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. 9 din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.