Acasă Actualitate Infractorul Mihai Betelie, fost prim-procuror, avere nejustificată

Infractorul Mihai Betelie, fost prim-procuror, avere nejustificată

DISTRIBUIȚI

Agenția Naționalã de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 132.004 Lei (aprox. 29,607 Euro), între averea dobânditã și veniturile realizate în perioada exercitãrii funcției publice de cãtre BETELIE MIHAI, fost prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângã Judecãtoria Sectorului 4 București.

        ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificãrile patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitãrii funcției publice de cãtre BETELIE MIHAI care nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Betelie a fost condamnat de ÎCCJ la închisoare cu suspendare.

DNA l-a trimis în judecată în 20 martie 2012, în stare de arest preventiv,pentru următoarele infracţiuni:
– efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii de foloase necuvenite,
– instigare la infracţiunea de folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
– şantaj în legătură directă cu o infracţiune de corupţie,
– fals intelectual în condiţiile participaţiei improprii şi în legătură directă cu o infracţiune de corupţie,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată,
– fals în declaraţii;

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada iulie 2011 – ianuarie 2012, inculpaţii Betelie Mihai, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Grigorescu Bogdan-Nicolae, secretar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, au efectuat prin persoane interpuse activităţi de comerţ şi au participat la administrarea S.C. Enviroservice S.R.L Bucureşti în scopul obţinerii unor foloase materiale necuvenite. Atribuţiile de administrare a acestei societăţi comerciale, ai cărei reprezentanţi legali erau rude sau persoane foarte apropiate celor doi inculpaţi, au fost împărţite între cei doi inculpaţi care şi-au încălcat interdicţiile privitoare la incompatibilităţi prevăzute în Statutul judecătorilor şi procurorilor şi, respectiv, în Legea administraţiei publice locale. În acest scop, cei doi inculpaţi s-au ocupat în fapt de administrarea acestei firme (cu obiect de activitate achiziţionarea deşeurilor colectate selectiv în vederea reciclării), implicându-se în mod direct în tot ceea ce însemna funcţionarea acesteia: relaţiile cu partenerii de afaceri, selecţia de personal şi plata salariilor, achiziţii de utilaje şi plata acestora, relaţiile cu unităţile bancare, distribuţia mărfurilor, plata chiriei etc.
De asemenea, în perioada septembrie – noiembrie 2011, inculpatul Betelie Mihai i-a solicitat inculpatului Thuma Hubert-Petru-Ştefan, vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal – Filiala Ilfov, să îl sprijine în demararea şi dezvoltarea activităţii S.C. Enviroservice S.R.L (cu punct de lucru în comuna Vidra, judeţul Ilfov), apelând la prerogativele funcţiei sale de conducere a unei filiale locale a partidului politic respectiv. Astfel, inculpatul Thuma Hubert-Petru-Ştefan a intermediat legăturile dintre inculpatul Betelie Mihai şi primarii unor comune şi oraşe din judeţul Ilfov, membri P.N.L., şi i-a determinat pe aceştia să facă demersuri pentru bunul mers al afacerii lui Betelie Mihai (spre exemplu, identificarea şi facilitarea accesului la spaţii de depozitare, primirea fictivă de utilaje etc.)

În perioada noiembrie – decembrie 2011, în condiţiile în care o societate comercială aflată în relaţii contractuale cu S.C. ENVIROSERVICE S.R.L. a încetat derularea unui contract din cauza existenţei unor nereguli, inculpaţii Betelie Mihai şi Grigorescu Bogdan-Nicolae, profitând de funcţiile publice deţinute, au exercitat presiuni asupra reprezentanţilor acestei firme pentru ca aceştia să încheie un act adiţional prin care firma pe care o reprezentau să continue livrarea de deşeuri reciclabile către S.C. Enviroservice S.A. deşi această societate comercială nu îndeplinea toate condiţiile legale în vederea achiziţionării unor astfel de deşeuri.
Inculpaţii Betelie Mihai şi Dobre Gheorghe Marin, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, au determinat un notar public să autentifice, la data de 12 iunie 2008, un contract de vânzare-cumpărare de bunuri viitoare, atestând fapte nereale, în condiţiile în care notarul nu cunoştea acest aspect. În plus, Betelie Mihai, a mai încheiat şi un contract fictiv de împrumut, pe care l-a menţionat în cuprinsul declaraţiilor de avere depuse în calitate de magistrat în cursul anilor 2008 – 2010.

Având în vedere calitatea de magistrat a inculpatului Betelie Mihai, la data de 18 ianuarie 2012, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat perchiziţionarea şi reţinerea acestuia iar la data de 19 ianuarie 2012, Secţia pentru procurori a încuviinţat arestarea inculpatului Betelie Mihai. La data de 26 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Betelie Mihai şi Grigorescu Bogdan-Nicolae pe un termen de 29 de zile, măsură ce a fost prelungită. Faţă de inculpatul Thuma Hubert-Petru-Ştefan, procurorii au luat măsura obligării de a nu părăsi ţara pe un termen de 30 de zile, interdicţie ce a fost prelungită.

       

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.