Home Actualitate Judecătoarea Camelia Bogdan, mutată de la secția penală a CAB

Judecătoarea Camelia Bogdan, mutată de la secția penală a CAB

DISTRIBUIŢI

Colegiul de conducere al Curții de Apel București a decis marți ca judecătoarea Camelia Bogdan să fie mutată de la Secția penală la Secția de contencios-administrativ, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Purtătorul de cuvânt al Curții de Apel București, Daniel Grădinaru, a declarat însă că la nivelul Secției de contencios s-a constatat un deficit al numărului de judecători, astfel încât Colegiul de conducere a decis ca doi magistrați, printre care se află și Camelia Bogdan, să fie trecuți de la Secția penală la Secția contencios.

Daniel Grădinaru a precizat că judecătoarea Camelia Bogdan nu a fost mutată definitiv de la Secția penală, ci va participa, pe o perioadă determinată de 3 luni, la ședințele de judecată de la Secția de contencios.

De asemenea, Daniel Grădinaru a mai spus că nu este prima dată când Colegiul de conducere ia o asemenea decizie, iar Camelia Bogdan a primit și 2 săptămâni pentru a se pregăti profesional.

Pe de altă parte, surse judiciare au precizat că judecătoarea Camelia Bogdan nu a fost de acord cu mutarea sa de la Secția penală, anunță AGERPRES.

Camelia Bogdan a devenit cunoscută pentru condamnările grele pe care le-a dat în mai multe dosare, printre care și cel privind privatizarea frauduloasă a ICA, în care Dan Voiculescu a primit 10 ani de închisoare.

Alt dosar judecate de Camelia Bogdan sunt RAFO-Carom.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.