Acasă Actualitate Laicu e și director general al DRPD și consilier local în Iași

Laicu e și director general al DRPD și consilier local în Iași

DISTRIBUIȚI

Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu”, care reunește angajați ai CNAIR, sesizează o posibilă stare de incompatibilitate la șefia Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași și solicită ca Legea nr. 161/2003 să fie respectată. Domnul Laicu Ovidiu Mugurel este director general regional al DRDP Iasi și, în același timp, consilier local în Consiliul Local al Municipiului Iași, în cazul de față existând o posibilă incompatibilitate între cele două funcții.

Legea nr. 161/2003, prin art. 88, consideră ca fiind incompatibile funcția de director la o societate de interes național care are sediul sau deține filiale în unitatea administrativ-teritoriala in care se exercită și funcția de consilier local.

Potrivit art. 88, alin (1), lit. (d) din Legea nr. 161/2003:

”(1) Funcția de consilier local sau consilier judetean este incompatibila cu exercitarea urmatoarelor functii sau calitati:

…d) functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la regiile autonome si societatile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificările si completările ulterioare, de interes judetean ori infiintate sau aflate sub autoritatea consiliului judetean sau la regiile autonome si societatile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, de interes national care isi au sediul sau care detin filiale in unitatea administrativ-teritoriala respectiva, cu exceptia reprezentantilor in adunarea generala a actionarilor la societatile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a membrilor in consiliile de administratie ale unitatilor si institutiilor de invatamant de stat sau confesionale si ale spitalelor publice din reteaua autoritatilor administratiei publice locale sau a altor reprezentanti ai institutiilor publice din subordinea unitatilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritoriala respectiva detine participatie, in cazul consilierului local, respectiv la regiile autonome si societatile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificările si completarile ulterioare, de interes local infiintate sau aflate sub autoritatea consiliului local, precum si la regiile autonome si societatile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificările si completarile ulterioare, de interes national care isi au sediul sau care detin filiale in unitatea administrativ- teritoriala respectiva, cu exceptia reprezentantilor in adunarea generala a actionarilor la societatile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificările si completarile ulterioare, a membrilor in consiliile de administratie ale unitatilor si institutiilor de invatamant de stat sau confesionale si ale spitalelor publice din reteaua autoritatilor administratiei publice locale sau a altor reprezentanti ai institutiilor publice din subordinea unitatilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritoriala respectiva detine participatie, in cazul consilierului judetean”.

Dl. Laicu Ovidiu Mugurel figurează ca si consilier local al Municipiului Iași, această calitate fiind dobândită cu ocazia alegerilor locale din septembrie 2020. În mai 2022 a fost emis mandatul prin care dl. Laicu Ovidiu Mugurel se imputerniceste sa reprezinte interesele CNAIR SA din punct de vedere tehnic, juridic, economic și administrativ în sfera de competență a DRDP Iasi

Astfel, avand in vedere că a fost validat mandatul de consilier local al domnului Laicu Ovidiu Mugurel urmare a alegerilor locale din 2020, iar acesta ocupa efectiv functia de director general regional al DRDP Iași din data de 16.05.2022, fiind imputernicit prin mandat sa reprezinte interesele CNAIR SA din punct de vedere tehnic, juridic, economic si administrativ, dar a si incasat venituri aferente acestei functii retroactiv, de la data de 16.12.2019 (perioada suprapunandu-se cu ocuparea functiei de consilier local), a fost generata o posibilă stare de incompatibilitate prin încălcarea dispozițiilor art. 88 al.1 lid. d din Legea nr.161/2003.

Într-o situație similară s-a aflat directorul regional DRDP Cluj, iar raportul de evaluare a ANI a fost validat de Curtea de Apel Cluj.

Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu” solicită conducerii CNAIR revizuirea persoanei căruia i s-a acordat mandatul de conducere în teritoriu și respectarea legislației!

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.