Acasă Actualitate Lemnul de foc, mai scump decat cel pentru cherestea sau furnir

Lemnul de foc, mai scump decat cel pentru cherestea sau furnir

DISTRIBUIȚI

Ministrul agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale, Gheorghe Flutur, declara, la inceputul lunii iulie, ca lemnul de foc pentru populatie s-ar putea ieftini cu 20-25 la suta, dupa ce pretul materialelor lemnoase a fost liberalizat. Dar estimarile demnitarului s-au dovedit complet eronate, intrucat la ora actuala pretul lemnului de foc pentru populatie a explodat, fiind mult mai mare decat cel pentru cherestea sau furnir. De ce s-a ajuns in aceasta situatie? In primul rand, din cauza Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva, care a preferat sa vanda masa lemnoasa pentru populatie la preturi mult mai mari decat cele percepute pentru agentii economici care produc cherestea sau furnir. Astfel, s-a ajuns in situatia ca pretul unui metru cub de lemn de foc sa fie vandut de catre foarte multe directii silvice din tara cu preturi intre 800.000 si 1.200.000 de lei, in timp ce agentii economici platesc pentru masa lemnoasa achizitionata pe picior intre 400.000 si 600.000 de lei. Din aceasta cauza, s-a ajuns ca populatia din zona de munte sa cumpere un metru cub de lemn de fag cu sume ce variaza intre 1.800.000 si 2.500.000 de lei, iar cea din zona de campie, chiar cu 3.500.000 de lei.

Directorul general al Regiei Nationale a Padurilor-Romsilva – Simion Maftei (foto) – sustine ca pretul mediu al unui metru cub de lemn de foc pentru populatie nu este mai mare decat cel pentru agentii economici care-l utilizeaza pentru cherestea sau furnir. -La nivelul regiei, metrul cub de lemn de foc din esenta cu putere calorica mare este undeva in jur de 600.000 de lei-, se justifica Simion Maftei. In schimb, directorul general al RNP uita sa ia in calcul faptul ca in lunile ianuarie, februarie si martie pretul unui metru cub de arbore pe fir pentru lemn de foc a fost de 200.000 de lei. Ordinul care reglementa vanzarea masei lemnoase pentru incalzirea populatiei la acest pret a fost anulat chiar de catre directorul Simion Maftei si inlocuit cu altul prin care practic preturile s-au liberalizat. -In ultimii ani, am asistat la o scumpire a pretului lemnului de foc pentru populatie. Liberalizarea ni se pare un lucru corect, care a functionat in Romania pana in 2001 si care va duce la ieftinirea pretului lemnului de foc pentru populatie pana la 20-25 la suta-, a precizat in urma cu ceva timp ministrul Gheorghe Flutur.

Care au fost consecintele liberalizarii? Pe piata libera, pretul lemnului de foc s-a dublat sau chiar triplat, fapt pentru care pensionarii sau persoanele cu venituri modeste din mediul rural fac eforturi uriase pentru a-si incalzi locuintele. Lemnul de foc vandut de RNP-Romsilva este scump si datorita faptului ca in pretul acestuia sunt incluse si costurile unor servicii, cum ar fi scos la drum auto sau fasonat, care se efectueaza doar pe hartie, dar se factureaza la cumparator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.