Acasă Actualitate Surse: lipsa citostaticelor l-a afectat și pe Dragnea. Buicu ar fi noua...

Surse: lipsa citostaticelor l-a afectat și pe Dragnea. Buicu ar fi noua propunere la Ministerul Sănătății iar Rafila sau Vulcănescu – secretar de stat

DISTRIBUIȚI

După vizita comisarului european Corina Crețu care a avertizat că documentația necesară construcției spitalelor regionale lipsește, scaunul ministrului Sănătății a început să se clatine, Sorina Pintea fiind pusă pe lista de remaniere. Surse din PSD spun că și lipsa continuă a medicamentelor din farmacii i-a înnebunit pe șefii PSD. Pentru că lipsa unui citostatic, Cisplatinul, i-a afectat personal pe câțiva parlamentari social democrați, care au trebuit să-și folosească influența pentru a obține medicamentul pentru cei dragi, în această situație aflându-se și Liviu Dragnea cu o rudă de-a sa, se pare că Sorina Pintea va fi schimbată pentru că deși are o presă favorabilă, aceasta nu a făcut nimic de când e în funcție.
Liviu Dragnea ar fi somat-o pe Pintea: ori găsește o soluție pentru ca medicamentele să existe în farmacii, ori pleacă din funcție.
Principala cauză a acestei crize este faptul că taxa clawback care a crescut la 25% ajunge uneori să fie mai mare decât prețul de producție al medicamentelor ieftine. De exemplu Cisplatin are prețul la fabrică de doar 6 lei și costă sub 100 de lei pe cură dar nefiind profitabil, acesta lipsește din România. Producătorii au avertizat că alte mii de medicamente sunt marcate pentru dispariție, în special cele cu preţul sub 20 de lei.

În 17 mai, Pintea anunța referitor la taxa clawback „Schimbarea modalităţii de calcul, dar menţinerea taxei de clawback, nicidecum eliminarea ei, iar (…) o propunere personală pe care o voi promova – scutirea de clawback la medicamentele sub 15 lei, de exemplu, sau 20 de lei. Deci, noi trebuie să ne asigurăm că medicamentele ieftine nu vor dispărea de pe piaţă, concomitent cu introducerea de noi molecule, medicamentele ieftine nu au voie să dispară de pe piaţă”.

Până acum însă nu s-a făcut nimic. Pintea nu are experiență pe negocieri cu șmecherii din idustria farma și nici secretarul de stat Dan Octavian Alexandrescu, care coordonează Direcția de politică a medicamentului din MS, medic chirurg.
Acesta a fost recomandat de secretarul general PSD Marian Neacșu care în urma unei condamnări cu suspendare pentru conflict de interese nu mai ocupă altă funcție în afară de cea  din partid: a rămas doar mâna dreaptă a lui Dragnea. Dragnea i-a cerut lui Neacșu să rezolve problema spunându-i că Pintea ar putea fi înlocuită cu Florin Buicu iar Alexandrescu cu Alexandru Rafila sau cu actualul șef al CNAS, Răzvan Vulcănescu, aplanând astfel și scandalul noilor bilete de trimitere care au făcut ca medicii de familie să stea la cozi interminabile. Detalii AICI

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.