Acasă Actualitate Liviu Negoiță nu mai vrea să audă de Radu Silaghi

Liviu Negoiță nu mai vrea să audă de Radu Silaghi

DISTRIBUIȚI

Ruptură în echipa PD-L pentru București. Primarul Sectorului 3, democrat-liberalul Liviu Negoiță i-a retras sprijinul politic colegului său de partid, Radu Silaghi, candidat pentru funcția de primar al Sectorului 4. Motivele acestei rupturi par a fi "scandalurile în care este implicat Silaghi și faptul că a fost la un pas de a fi demis de către Consiliul Local pentru incompetență", după cum declară surse democrate.

Silaghi, muștruluit de Negoiță

Candidatul PD-L pentru funcția de primar al Sectorului 4, Radu Silaghi, a reușit să rămână fără sprijinul colegului său de partid Liviu Negoiță. La sfârșitul săptămânii trecute, Silaghi a înlocuit toate materialele publicitare din sector care îl înfățișau alături de primarul Sectorului 3 și a renunțat la sloganul "după 3 urmează 4". Surse din interiorul PD-L ne-au declarat că această mutare, care "oficial" a fost explicată prin "schimbarea strategiei de campanie", se datorează faptului că Liviu Negoiță i-ar fi retras sprijinul politic lui Silaghi în interiorul PD-L. "Negoiță a fost foarte supărat când a văzut lipsa de competență a lui Silaghi în tot ce înseamnă administrație locală și i-a cerut să nu Çîi mai înjosească numeleÈ pe toți stâlpii", au declarat sursele citate. Un alt motiv pentru răcirea relațiilor dintre cei doi a fost faptul că Silaghi a ascuns față de Negoiță și Blaga faptul că a fost la un pas de a fi demis din funcție de către Consiliul Local, pentru incompetență. Negoiță este supărat, conform surselor citate, că asocierea cu Silaghi îi aduce deservicii de imagine și îi creează dificultăți în relația cu propriul electorat. "Tu ai în cap numai funcții și scandaluri și vrei să te susțin?", i-ar fi reproșat Negoiță lui Silaghi.

Videanu, Blaga și Stolojan s-au opus candidaturii lui Silaghi

Acest episod nu este unul de noutate. În momentul desemnării candidatului PD-L pentru Primăria Sectorului 4, Radu Silaghi a fost contestat de o mare parte dintre liderii centrali ai partidului. De altfel, Liviu Negoiță și-a manifestat încă de la acel moment, alături de Adriean Videanu, Vasile Blaga și Theodor Stolojan, dezacordul cu privire la nominalizarea lui Silaghi, considerându-l "nereprezentativ pentru PD-L în această confruntare și nepotrivit pentru funcția de primar".

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.