Acasă Actualitate MApN ia acum masurile pe care le putea lua de mult, fara...

MApN ia acum masurile pe care le putea lua de mult, fara a avea morti pe constiinta

DISTRIBUIȚI

Au cazut primele capete in scandalul dezertarilor de la Valcea: comandantul Centrului Militar Judetean Olt a fost destituit, iar presedintele Comisiei de incorporare Slatina a fost trecut in rezerva

– Comandamentele militare teritoriale Bucuresti, Bacau si Cluj-Napoca vor fi desfiintate, centrele militare judetene de recrutare fiind trecute in subordinea directa a Comandamentelor Corpurilor 1 si 4 Armate Teritoriale

– Conducerea MApN a raportat cazul la NATO, obtinand -intelegere si compasiune-…

Dupa dezertarea celor doi soldati asasini din unitatea militara de la Francesti, judetul Valcea, soldata cu doi morti si un ranit grav, conducerea Armatei Romane a inteles ca e ceva putred -in teren- si ca se impun masuri imediate. In acest sens, ieri, la sediul MApN a avut loc o sedinta operativa cu participarea ministrului Ioan Mircea Pascu, a celor trei secretari de stat din acest minister si a sefului Statului Major General, gral. dr. Mihail Popescu, in care s-au adus la cunostinta demersurile care se vor face pentru a preintampina astfel de cazuri.

Prima masura anuntata consta in aceea ca activitatea psihologica va fi reorganizata, infiintandu-se o structura specializata in subordinea SMG, care sa coordoneze si sa monitorizeze sistemul de selectie, asistenta si consiliere.

Comandamentele militare teritoriale Bucuresti, Bacau si Cluj-Napoca, care coordonau activitatea centrelor militare judetene de recrutare si incorporare, vor fi desfiintate, in perioada martie-aprilie 2002, iar pana la sfarsitul anului, centrele militare judetene vor fi trecute in subordinea directa a Comandamentelor Corpurilor 1 si 4 Armate Teritoriale.

La incorporare, fiecare tanar va prezenta carnetul de sanatate, actualizat, cu semnatura medicului de familie. Directia Asistenta Medicala din MapN va definitiva, pana la sfarsitul lunii aprilie, noul barem medical pentru stabilirea aptitudinilor tinerilor de indeplinire a serviciului militar si va asigura, obligatoriu, vizita medicala a acestora, in spitalele militare.

Eliminarea serviciului militar obligatoriu

MApN va interveni pentru urgentarea aprobarii proiectului de lege privind pregatirea populatiei pentru aparare, prin care tinerii vor putea alege, in locul serviciului militar, serviciul civic in folosul comunitatii. Din comisiile locale de incorporare vor face parte un medic psihiatru, un psiholog si un reprezentant al Ministerului Justitiei.

Militarii in termen care nu indeplinesc baremele de specialitate si au probleme de sanatate vor continua serviciul militar sub forma serviciului alternativ in folosul comunitatii, a afirmat generalul Popescu. De asemenea, din acest an, se va reduce numarul militarilor din serviciul de garda prin inlocuirea unor posturi cu mijloace electronice si optice de supraveghere-avertizare si asigurarea unor subunitati de interventie, aflate permanent in stare de pregatire. Se studiaza posibilitatea externalizarii serviciului de paza si aparare a unor obiective, prin firme specializate ale SRI, MI sau MApN.

Va fi emis un ordin comun al ministrului apararii, ministrului de interne si cel al justitiei privind atributiile fiecarei institutii privind recrutarea, incorporarea si evidenta militara. Cei care vor avea o situatie juridica -neclara-, cum a fost cazul lui Cristian Baragan (care era -in curs de judecare- pentru vatamare corporala a unui taximetrist, dar, nefiind condamnat, acest lucru nu figura in cazierul sau), vor fi amanati pana la clarificarea situatiei juridice.

Deocamdata, o demitere si o trecere in rezerva

Tot ieri, seful SMG, generalul Mihail Popescu, a anuntat ca a fost destituit din functie comandantul Centrului Militar Judetean Olt si a fost trecut in rezerva locotenent-colonelul care era presedinte al Comisiei de incorporare Slatina.

Generalul Mihail Popescu a precizat ca s-au constatat lipsuri in intocmirea dosarelor de incorporare si nereguli in documentele necesare incorporarii, atat la centrul respectiv, cat si la unitatea din Francesti, unde ancheta este in desfasurare, dar unde relatiile ce trebuie sa existe intre Armata, Politie si Justitie nu au functionat, dovada ca nu erau trecute datele privind anchetarea si judecarea lui Cristian Baragan privind vatamarea unui taximetrist inainte de a fi militar in termen.

Seful SMG a precizat ca nu poate oferi amanunte, pentru ca ancheta in cazul celor doi dezertori este in curs, dar cu siguranta au existat foarte multe nereguli, -foarte multi care trebuiau sa-si faca datoria si nu si-au facut-o-, de aceea s-a intamplat -nenorocirea-. Mihail Popescu a apreciat ca, desi ii este greu sa ia masuri disciplinare impotriva militarilor care vor fi gasiti vinovati, acest lucru se va intampla, pentru ca -raul trebuie taiat de la radacina-.

MApN a dat raportul la NATO, iar Alianta ne intelege si ne compatimeste

Generalul Popescu a mai declarat ca ministrul apararii a informat, la Munchen, unde a participat la o conferinta pe teme de securitate, personalitati din conducerea NATO despre producerea acestui eveniment grav, iar el l-a informat, prin intermediul reprezentantului SMG la NATO, general maior Gavril Ghitas, pe generalul Joseph Ralston despre aceasta problema.

Responsabilii NATO au manifestat -intelegere si compasiune-, a spus Popescu, adaugand ca acestia au insistat asupra lectiilor ce trebuie invatate in urma unor astfel de evenimente nedorite, care se petrec -cu o frecventa mai mare sau mai mica- in toate armatele tarilor membre NATO. Oficialii NATO considera ca autoritatile romane sunt capabile sa ia masurile care se impun in astfel de situatii.

-Nu cred ca dezertarea unor soldati este de natura sa indeparteze Romania de NATO sau sa ne scada sansele de integrare. Aceste evenimente se intampla in toate armatele-, este de parere generalul Mihail Popescu. El a adaugat ca vor fi analizate toate aspectele care tin de disciplina in armata, pentru ca -va trebui, daca dorim sa avem o armata de profesionisti, sa ne comportam ca profesionisti-, iar cei care nu se incadreaza in normele impuse vor fi indepartati din sistem. In aceeasi nota, Ion Iliescu a apreciat, tot ieri, ca evenimente precum faptele celor doi militari care au fugit de la unitatea militara din Francesti Valcea sunt -incidente izolate-, care nu pot afecta integrarea Romaniei in NATO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.