Acasă Actualitate Medic condamnat definitiv la închisoare cu executare după ce a fost achitat...

Medic condamnat definitiv la închisoare cu executare după ce a fost achitat la instanța de fond

DISTRIBUIȚI

În anul 2016 procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au trimis-o în judecată pe medicul psihiatru Diana Lilia Bandrabur pentru infracţiunile de fals intelectual în formă continuată (115 acte materiale), complicitate la înşelăciune în formă continuată (115 acte materiale), abuz în serviciu în formă continuată (115 acte materiale) şi complicitate la uz de fals în formă continuată (115 acte materiale). În rechizitoriu procurorii au constatat că „în perioada 2008-2012, inculpata, în calitate de medic psihiatru în cadrul Secţiei Exterioare de Psihiatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a eliberat mai multe prescripţii medicale compensate integral pentru mai mulţi pacienţi care, în realitate, nu au apelat la serviciile medicale ale medicului respectiv, nu au fost consultaţi de cea în cauză şi nu au beneficiat de medicamentele prescrise de Bandrabur Diana Lilia“.

„Ulterior emiterii de către medicul în cauză a prescripţiilor respective, acestea au fost înmânate reprezentanţilor farmaciilor de pe raza judeţului Constanţa cu care medicul în speţă colabora, fie direct de către cea în cauză, fie prin intermediul altor persoane. La rândul lor, reprezentanţii farmaciilor au înaintat ulterior prescripţiile medicale false Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa, alături de documentaţia aferentă, solicitând decontarea lor şi înregistrând astfel creşteri ale încasărilor din vânzări. Cele 115 prescripţii medicale emise fără respectarea dispoziţiilor legale au o valoare totală de 115.037 de lei şi au fost eliberate pe numele unor persoane care fie au un alt medic curant, fie nu suferă de boli psihice sau chiar erau decedate la data înscrisă pe reţetă“, se mai arată în documentul procurorilor.

Judecătorii din Constanța care au judecat fondul cauzei au dispus achitarea medicului psihiatru Diana Lilia Bandrabur faţă de infracţiunile de fals intelectual în formă continuată (115 acte materiale), complicitate la înşelăciune în formă continuată (115 acte materiale), abuz în serviciu în formă continuată (115 acte materiale) şi complicitate la uz de fals în formă continuată (115 acte materiale). Procurorii au contestat decizia și astăzi medicul a fost condamnat la un an de închisoare cu executare, decizie ce va fi pusă în aplicare chiar de astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.