DISTRIBUIȚI
Sălii Tronului

Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei a aflat cu consternare despre folosirea Sălii Tronului în cadrul evenimentelor legate de preluarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, cu prilejul lansării acesteia, dar și în intențiile pentru întâlnirile viitoare.

„Deși apreciem că folosirea spațiilor istorice ale României Regale arată importanța acestora pentru prezentul românesc, aducând în față istoria unei demnități naționale, considerăm că Sala Tronului rămâne un loc rezervat regalității românești, fiind purtătoarea tradițiilor monarhice ale unei statalități pe care – considerăm noi – suntem datori să o recuperăm numai prin restabilirea monarhiei constituționale ca formă de guvernământ și nu prin folosirea acestui loc drept o sală elegantă în care s-a aflat cândva Tronul Regilor României.

Ne alăturăm astfel demersului inițiat de senatorul de Iași, Iulia Scântei, care a atras atenția asupra faptului că cina oficială prilejuită de întâlnirea troicii prezidențiale COSAC urmează să aibă loc în Sala Tronului. Mai grav, gazda reuniunii este senatorul Gabriela Crețu, o republicană declarată, care a LĂUDAT OCUPAȚIA SOVIETICĂ pentru abolirea monarhiei și implementarea în România a unui regim dictatorial străin de firea poporului român.

Dacă evenimentul nu va fi mutat din Sala Tronului, anunțăm că vom organiza un protest în fața Palatului Regal, ca să atragem atenția asupra ipocriziei republicane.

Asociația noastră a militat întotdeauna pentru restabilirea adevărului istoric. Ne alăturăm tuturor celor care au identificat lipsa de oportunitate a găzduirii evenimentelor menționate în Sala Tronului, în condițiile în care chiar Palatul Regal dispune de alte spații destinate în istoria lor unor primiri oficiale sau prânzuri de gală.”, se arată într-un comunicat transmis Curentul

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.