Acasă Actualitate O angajată din Finanțe, prinsă în flagrant când vindea heroină în Pitești

O angajată din Finanțe, prinsă în flagrant când vindea heroină în Pitești

DISTRIBUIȚI

După o acțiune care a durat aproximativ o lună, polițiștii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Argeș au prins în flagrant, marți noaptea, o angajată a Ministerului Economiei și Finanțelor (MEF) în timp ce vindea 15 grame de heroină unor persoane din Pitești. Conform Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, tânăra, pe nume Trifan Alexandra Irina (n.r. – născută la 17.02.1985 în București și angajată din 2007 ca referent asistent la Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică din cadrul MEF) (foto), ar fi atât consumatoare de stupefiante, cât și membră a unei rețele de traficanți de heroină din Capitală, care are conexiuni și în Pitești.

Se pare că tânăra face parte dintr-o amplă rețea de trafic cu stupefiante din Turcia, care opera sub acoperirea Internetului

Polițiștii BCCO Argeș spun că în momentul flagrantului, realizat cu ajutorul unui agent sub acoperire, Trifan Alexandra Irina avea asupra sa nouă doze de heroină, una dintre acestea fiind găsită sub scaunul autoturismului său, marca Volkswagen Passat (B-23-TYA). La percheziția efectuată acasă la tânără, în sectorul 3 al Capitalei, anchetatorii au descoperit un săculeț cu o substanță pulverulentă de culoare maronie, ce părea a fi heroină (în cantitate de circa 5 grame), care a fost înaintată spre expertizare. Drept urmare, procurorii DIICOT – Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Trifan Irina Alexandra, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și au propus magistraților Tribunalului Argeș emiterea unui mandat de arestare pe o perioadă de 29 de zile pe numele inculpatei, cererea fiind admisă.
Din primele cercetări, s-a reținut că în intervalul 24.06. – 07.07. 2008, angajata MEF (n.r. – care era studentă, iar în această perioadă își luase concediu de studii) a deținut în vederea consumului și a oferit, în schimbul a 700 RON, mai multe doze de heroină investigatorului sub acoperire desemnat în cauză. Deși Parchetul General nu a confirmat, se pare că alături de Trifan au mai fost reținuți încă patru membri ai rețelei care se aproviziona cu heroină din Turcia.
Interesant este că, începând din martie 2007, tânăra și-a deschis mai multe conturi pe diverse site-uri dedicate "prieteniilor", unde sub acoperirea ID-urilor "Irina" (deschis pe hi5.com) – (foto 1), "Honeyirina85" sau "Honeyirina" (ambele deschise pe netlog.com) (foto 2) discuta cu mai mulți tineri, unii dintre aceștia din Pitești. "Coincidența" face ca o parte dintre amicii angajatei de la Finanțe să apară la rubrica "Friends" pe ambele site-uri pe care aceasta și-a deschis conturi, ceea ce poate fi un indiciu că rețeaua de traficanți și consumatori de droguri comunica nestingherită sub acoperirea Internetului. Nu în ultimul rând, trebuie precizat că, deși din fotografiile personale publicate pe hi5.com Trifan Alexandra Irina afișa o situație financiară prosperă (n.r. – concedii petrecute în locuri exotice), din declarația de avere depusă pe 12 iunie 2008 la MEF rezultă că în acest an tânăra a contractat la ABN AMRO BANK un împrumut de 6.950 de euro, scadent în 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.