Magistratii Curtii de Apel Bucuresti au decis, ieri, ca omul de afaceri Ovidiu Tender sa ramana in continuare in arest, respingand astfel recursul acestuia impotriva prelungirii mandatului de arestare preventiva existent pe numele sau. Avocata lui Tender, Mariana Stefan, s-a declarat nemultumita de solutia judecatorilor si a spus ca va da statul roman in judecata la CEDO.
Decizia CAB este definitiva, astfel ca Tender va fi cercetat in continuare de dupa gratii. Luni, omul de afaceri ceruse instantei sa-l elibereze, sustinand ca retinerea sa -dauneaza mult imaginii, afacerilor si sanatatii sale-. Aparatorii acestuia au cerut judecatorilor casarea sentintei TMB, prin care mandatul de arestare preventiva era prelungit cu inca 29 de zile si retrimiterea dosarului la tribunal pentru rejudecare sau discutarea dosarului de catre instanta CAB cu consecinta eliberarii omului de afaceri. Avocatii au reclamat faptul ca instanta care a prelungit mandatul ar fi trebuit in primul rand sa analizeze daca sunt indicii noi care sa mentina arestarea preventiva si abia apoi sa ia aceasta hotarare. Tender este cercetat in acest dosar alaturi patronul echipei de fotbal Poli Timisoara, Marian Iancu, pentru infractiuni de natura economica prin care ar fi prejudiciat statul cu aproximativ 2.700 miliarde de lei vechi. Conform actelor existente la dosar, Tender si Iancu au constituit un grup de criminalitate organizata, cu scopul de a obtine fonduri frauduloase a caror sursa urma sa fie disimulata. Tender este acuzat de inselaciune, bancruta frauduloasa, instigare la abuz in serviciu, spalare de bani, precum si initiere si constituire de grup organizat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















